Proiect pentru regenerarea economico-socială a zonelor miniere
Instituţia Prefectului a fost ieri gazda lansării în judeţul Bihor a proiectului "Managementul Centrelor de Afaceri şi Sprijin pentru întreprinzători" din cadrul "Proiectului de închidere a minelor, refacerea mediului şi regenerarea socio-economică", finanţat de Guvernul României prin Acordul de împrumut încheiat între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
La întâlnire au participat reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora s-au aflat mine, primăriile având obligaţia să ajute la implementarea programelor pentru regenerarea economico-socială din aceste zone. Prin proiectul "Managementul Centrelor de Afaceri şi Sprijin pentru întreprinzători" se urmăreşte acordarea de ajutor întreprinzătorilor potenţiali sau existenţi pentru scrierea de proiecte şi accesarea de finanţări. Proiectul se va derula pe o perioadă de trei ani, începând din data de 1 iunie 2005, şi va fi asigurat de firma de consultanţă Svasta, care a încheiat un contract în acest sens cu Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere. Până acum, în ţară, au fost înfiinţate trei Centre de Afaceri, dintre care unul se găseşte la Vărzari, în judeţul Bihor. Acesta dispune de o suprafaţă de 1.400 metri pătraţi de teren. Localităţile bihorene vizate de proiect sunt Aştileu, Borod, Bratca, Brusturi, Câmpani, Derna, Dobreşti, Nucet, Pomezeu, Popeşti, Roşia, Suplacu de Barcău, Ştei, Şuncuiuş, Tăuteu, Vadu Crişului şi Vaşcău. În cadrul programului sunt asigurate servicii de consultanţă pentru înfiinţarea de afaceri, pentru identificarea de parteneri din ţară şi UE, precum şi pentru finanţarea proiectelor de finanţare, precum şi training pentru reprezentanţi ai instituţiile publice, scopul final fiind reducerea şomajului în zonele în care au funcţionat minele. Serviciile sunt gratuite, costurile fiind suportate integral printr-un credit la BIRD.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.