Acordare de alocaţii financiare şi credite Prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 327/ 19 apr.2005 a Ordinului nr 63 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, a fost lansat Programul "START" al cărui obiectiv constă în dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare. Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii intenţionează acordarea de alocaţii financiare nerambursabile în limita a 200 milioane de lei şi microcredite de maximum 10.000 de euro. Beneficiarii Programului sunt persoanele fizice, persoanele fizice autorizate şi asociaţiile familiale, precum şi persoanele juridice care îndeplinesc, cumulativ, la data depunerii formularelor de înscriere, criteriile de eligibilitate prezentate în Procedura de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare "START". Sprijinul financiar este acordat de Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii pentru dezvoltarea firmelor nou-înfiinţate sau pentru înfiinţarea de noi microînterprinderi sau IMM-uri, prin facilitarea accesului acestora la finanţare. De asemenea, prin acest Program, se are în vedere îmbunătăţirea performanţelor economice ale microîntreprinderilor existente, prin creşterea gradului de pregătire antreprenorială a personalului acestora. Bugetul alocat Programului este de 13,5 miliarde lei, şi se derulează în trei etape: etapa I - mediatizarea acestuia prin mijloacele de comunicare în masă, anunţuri şi pliante promoţionale; etapa a II-a - organizarea şi desfăşurarea cursurilor de pregătire antreprenorială destinate beneficiarilor Programului; etapa a III-a - finanţarea celor mai bune planuri de afaceri, întocmite pe baza cunoştinţelor dobândite pe parcursul etapei a II-a, prin alocaţie financiară nerambursabilă în limita sumei de 200 milioane de lei şi prin credite acordate de banca selectată în limita maximă a 10.000 euro sau echivalent în lei. Planurile de afaceri vor fi selectate de către o Comisie de evaluare constituită din specialişti din cadrul băncii, ce va fi desemnată câştigătoare în urma procesului de achiziţie publică, ai ANIMMC şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) . Cursurile pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale se vor desfăşura în 5 centre: Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi şi Timişoara, în luna septembrie. Înscrierile, cu respectarea Procedurii de implementare a Programului, au început cu data de 1 august şi se vor încheia la 31 august; ele se fac personal sau prin poştă, la sediul ANIMMC, str. Poteraşi, nr. 11, sect 4, Bucureşti, cod 040263. Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare accesând link-ul http://www.animmc.ro/programe/start2005/ sau la telefon 021/336.14.67, persoana de contact Carmen Trifu.