* Fondurile totale, ca subvenţie, acordate de stat pentru Programul "Rabla" - ediţia 2009 sunt de 228 milioane de lei.
* Prima de casare primită de cel care dă la fier vechi autoturismul uzat s-a majorat la 3800 lei.
* Intră în actualul Program "Rabla" autoturismele mai vechi de 10 ani.

În trei etape, câte 20.000 de autoturisme

Actuala ediţie a Programului "Rabla" se va derula în trei etape: 2 martie - 29 mai, 1 iunie - 31 august şi 1 septembrie - 11 decembrie, iar numărul total de autoturisme noi care pot fi procurate, prin casarea celor vechi, este de 60.000, faţă de 40.000, în anul 2008.
Prima etapă din Programul Naţional de Înnoire a Parcului Auto (denumit şi Programul "Rabla") începe de luni - 2 martie, astfel că proprietarii autoturismelor mai vechi de 10 ani de la anul fabricaţiei se pot adresa dealerilor auto autorizaţi pentru a contacta o maşină nouă în locul celei vechi, casate. Prima de casare pentru autoturismul dat la fier vechi este de 3800 lei, faţă de 3000 lei, cât era în anul 2008.
Documentele necesare
După obţinerea notei de acceptare din partea dealerului auto, maşina uzată se predă, pentru casare, la un centru de colectare autorizat, de unde se primeşte un certificat de distrugere a autoturismului. De la Secţia de Poliţie se obţine certificatul de radiere a autoturismului, document care se va preda dealerului auto, împreună cu următoarele documente: actul de identitate, copie legalizată a certificatului de înmatriculare a autoturismului uzat şi a certificatului de distrugere a autoturismului uzat, nota de acceptare eliberată de producătorul validat (în original).
Lista producătorilor validaţi (care au dealeri în teritoriu), pentru prima etapă a Programului "Rabla" şi de la care se pot procura autoturismele noi în locul celor date la casare, se poate accesa de pe site-ul Administraţiei Naţionale pentru Mediu.