Alocaţii financiare neranbursabile obţinute de firmele bihorene, în anul precedent

Agenţia Naţională pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC), reorganizată (prin HG 387/2007) în Ministerul pentru Intreprineri Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL), a derulat, în anul precedetn, 13 programe naţionale de finanţare pentru IMM-uri. Pentru 7 dintre aceste programe se regăsesc şi firme din Bihor care au beneficiat de fonduri nerambursabile atrase pe bază de proiecte.

Din Bihor, 30 de firme beneficiare de finanţare nerambursabilă
Prin reorganizarea ANIMMC, s-au înfiinţat, la nivel naţional, Oficii Teritoriale pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC), structuri organizatorice aflate în subordinea Ministerului pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. Unul dintre aceste oficii teritoriale este OTIMMC Satu Mare, la care este arondat şi judeţul Bihor. OTIMMC Satu Mare are, în judeţele arondate, Centre de Informare şi Consultanţă pentru IMMC, unul dintre aceste Centre fiind şi la Oradea, pentru judeţul Bihor.
Pe baza datelor prezentate de către Flavia Chiorean, director executiv al OTIMMC Satu Mare, avem acum o situaţie clară a alocaţiilor financiare nerambursabile obţinute, în anul 2007, de firmele bihorene, prin programele naţionale de finanţare a IMM-urilor. În acest sens, reţinem că în Bihor au fost 30 de firme beneficiare de astfel de fonduri, suma totală atrasă fiind de 1.739.766,34 lei. Cea mai mare alocaţie financiară nerambursabilă (1.463.241,84 lei) se regăseşte la cele 18 firme bihorene care au atras asemenea fonduri, pe bază de proiecte, din cadrul "Programului naţional multianual 2002 - 2007 de susţinere a investiţiilor realizate de către întreprinderi nou înfiinţate şi microîntreprinderi precum şi a investiţiilor de modernizare/retehnologizare a IMM". Alte 7 firme din Bihor au beneficiat de 177.624, 50 lei (total), din "Programul pentru sprijinirea dezvoltării IMM, prin fonduri în limita sumelor plătite pentru profitul brut reinvestit", iar două firme din Bihor au reuşit atragerea de fonduri în valoare totală de 29.221 lei, prin Programul naţional multianual (2006-2009) de sprijinire a IMM-urilor în dezvolatrea exportului. Câte o singură firmă se află ca beneficiară de alocaţii financiare (47.554 de lei) în cadrul Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, în Programul naţional multianual (2006-2011) pentru susţinerea accesului IMM la servicii de instruire şi consultanţă (14.625 lei), respectiv pentru Programul privind creşterea competitivităţii IMM-urilor prin implementarea şi certificarea sistemelor calităţii (7.500 lei). Cât priveşte participarea în cadrul Programului naţional multianual 2005-2008 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM, în anul 2007 au beneficiat şi participat doar 3 persoane din Bihor.
Dacă este să concluzionăm, la multitudinea de programe existente şi la fondurile alocate, potenţialii beneficiari din Bihor puteau, totuşi, să fie mai mulţi şi nu mai insistăm asupra cauzelor.

Reluarea de programe şi programe noi de finanţare
Cum remarca directorul executiv al OTIMMC Satu Mare, unele dintre programele de finanţare din 2007 se vor relua în 2008. "O altă oportunitate de sprijinire a dezvoltării IMM-urilor va fi oferită de programele de finanţare, parţial nerambursabilă, din fondurile structurale ale Uniunii Europene, una dintre componente fiind Axa Prioritară I - "Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient, din cadrul Programului Operaţional Sectorial - Creşterea Competitivităţii Economice".
De altfel, cum a declarat Ramona Tăciuleţ, consilier programe încadrul Centrului de Informare şi Consultanţă pentru IMM Bihor, programele de finanţare aferente anului 2008 vor fi lansate în scurt timp, iar prin Centrul de Informare Bihor (tel, 0753-047074) se pot obţine informaţiile necesare consultanţă în elaborarea de către potenţialii beneficiari, a proiectelor.