* Programul LIFE+ are un buget total de 2.143.409.000 de euro, dintre care alocările pentru România, în anul 2007, reprezintă 8.139.000 de euro.
* Durata programului de finanţare este până în 31 decembrie 2013, cu alocare anuală de fonduri comunitare.
* Depunerea propunerilor de proiecte în cadrul actualei sesiuni se face până în 30 noiembrie a.c., la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) Bucureşti.

Derularea Programului şi fonduri alocate
Intitulat LIFE+, acest program de finanţare din partea Uniunii Europene este complementar fondurilor structurale. Programul LIFE+ este destinat nevoii de a acoperi toate priorităţile de mediu şi este format din trei componente: Natură şi Biodiversitate; Politică şi Guvernare în materie de mediu; Informare şi Comunicare.
Pentru România, autoritatea de management vizând Programul LIFE+ este Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, iar Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sprijină diseminarea informaţiilor şi acţiunea de depunere a proiectelor. La nivel de judeţe, cum este cazul şi Bihorului, se pot solicita informaţii, de la caz la caz, apelându-se la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor.
Conform aprobării de către Parlamentul şi Consiliul European, durata Programului de finanţare LIFE+ este de la 1 ianuarie 2007, până la 31 decembrie 2013. Bugetul total al acestui Program este de 2.143.409.000 euro, iar alocările de fonduri pentru ţara noastră sunt, deocamdată, conform etapizărilor, de: 8.139.000 euro pentru anul 2007, de 9.033 euro (în 2008), de 9794000 euro (2009) şi de 10.454.000 euro, în anul 2010.

Destinaţie şi beneficiari
Obiectivul general al LIFE+ este de a sprijini, în special, punerea în aplicare a celui de-al şaselea program comunitar de acţiune pentru mediu (PAM 6), inclusiv a strategiilor tematice. Acest program finanţează măsuri şi proiecte cu valoare adăugată europeană în statele membre UE. "Cât priveşte beneficiarii eligibili, aceştia sunt organisme, actori şi instituţii publice şi/sau private, ONG-uri independente - cu caracter non-profit, care desfăşoară activităţi în cel puţin trei ţări europene, fie singure, fie sub forma unor asociaţii. Referitor la proiecte, o singură menţiune importantă doresc să fac: nu sunt acceptate acele proiecte care sunt eligibile pentru finanţare prin intermediul altor instrumente financiare comunitare", a precizat d-na ing. Felicia Enache, consilier principal la APM Bihor, Compartimentul relaţii publice şi comunicare.
Să mai adăugăm că rata maximă a subvenţiilor din partea UE este de 50% din costurile eligibile ale unui proiect şi că ea poate ajunge până la 75% în cazul proiectelor din componenta de "Natură şi Biodiversitate". Mai multe detalii se pot obţine (criteriile de eligibilitate pentru proiecte, formularele din cererea de finanţare şi alte informaţii) consultându-se "Ghidul aplicantului", ce poate fi accesat pe site-ul http://ec.europa.eu/environment/life/funding/lifeplus.htm.
De reţinut că proiectele se depun la sediul din Bucureşti al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (Aleea Lacul Morii nr. 151). Aplicaţiile se depun în format electronic. Termenul de depunere a proiectelor: 30 noiembrie 2007.