Programul "Bani frumoşi pentru idei deştepte"- într-o nouă etapă
Lansat acum un an şi jumătate, Programul de Finanţare Rurală "Bani frumoşi pentru idei deştepte", derulat de ministerul finanţelor Publice cu sprijinul Băncii Mondiale, anunţă absorbţia a aproape 30 % din împrumutul contractat şi continuarea seriei de seminarii destinate potenţialilor utilizatori ai programului.
Programul este destinat sprijinirii întreprinzătorilor din mediul rural, prin acordarea de împrumuturi bancare sau micro-împrumuturi pentru finanţarea activităţilor productive din zona rurală, sau prin facilitarea unor contracte de leasing pentru achiziţionarea de maşini, utilaje sau vehicule. Fondurile pot fi folosite pentru co-finanţarea proiuectelor Sapard dar au, în special, rolul de a accelera transformarea economiei rurale prin fluxuri sporite de capital şi de a întări sectorul privat din zona rurală.
Din cele 80 de milioane de dolari pe care îi are la dispoziţie, Programul a plătit până acum 22 de milioane dolari astfel: 13,5 milioane USD - plăţi pentru credite bancare (64 de subproiecte); 5,6 milioane USD plăţi pentru operaţiuni de leasing (153 subproiecte) şi, respectiv, 2,3 milioane USD plăţi pentru microcredite (circa 2.800 microcredite). În cadrul programului se derulează o serie de seminarii destinate celor care doresc să afle cum se poate obţine finanţare din acest program. Aceste evenimente vor oferi potenţialilor utilizatori oportunitatea unei întâlniri directe atât cu reperezentanţi ai Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţiei Sapard, cât şi cu intermediarii din program, care acţionează în regiunea de Dezvoltare Nord-vest: Unicredit Leasing, Motoractive Leasing, CAPA (Fundaţia pentru Credit, Asistenţă şi pegătire pentru Afaceri), pentru micro-creditare şi CHF (Cooperative House Foundation romania).
Seminariile se desfăşoară în fiecare săptămână, până la sfârşitul lunii aprilie, şi acoperă toate zonele ţării. În acest fel, locuitori zonelor rurale vor putea afla detalii de procedură direct de la partenerii înscrişi în Program: Băncile Transilvania şi Carpatica, Unicredit leasing şi Motoractive Leasing, CDE (Centrul de dezvoltare Economică), CHF (Cooperative House Foundation romania) şi CAPA (Fundaţia pentru Credit, Asistenţă şi pregătire pentru Afaceri) pentru micro-creditare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.