În Bihor, cu doar câteva excepţii, Acţiunea de verificare a produselor de cofetărie şi patiserie comercializate acum, în perioada de vară, s-a soldat, după o săptămână de controale efectuate, cum se spune, "la sânge", cu încheierea a 20 de procese verbale de constatare a contravenţiei în cazul tuturor celor 20 de agenţi economici "călcaţi" de organele de control, şi aplicarea de amenzi în sumă totală de 56 milioane lei. De asemenea, au fost dispuse măsuri de oprire temporară de la comercializare a produselor marcate incomplet ( 569 kg), oprirea definitivă a utilizării în procesul de fabricare a îngheţatei a unei cantităţi de 5 kg arome alimentare şi, respectiv, oprirea temporară a activităţii la SC ?Urs Cornelia? SRL Oradea. Acum, la finalul acţiunilor de control, vă putem spune că produsele de patiserie, cofetărie şi îngheţată se comercializează, în general, într-un spaţiu de comercializare situat în continuarea spaţiului de producţie şi, în aceste situaţii, producătorii deţin licenţă de alimentaţie publică, excepţie făcând doar doi producători de gogoşi, langoşi, plăcinte, care nu deţin licenţă de fabricaţie, este vorba despre SC "Moaţa" Com SRL Oradea şi PF Şufală Maria Băile Felix. Funcţionează şi producători care nu deţin spaţii de comercializare şi distribuie produsele fabricate în unităţi de desfacere, pentru acestea existând emisă licenţă de fabricaţie - SC "Lacor Trade" SRL Oşorhei, SC "Woren Exim" SRL Oradea. În ceea ce priveşte îngheţata, atât de savurată în perioada caniculară de către fiecare dintre noi, trebuie spus că ea se produce în majoritatea unităţilor controlate de inspectori din prafuri de îngheţată, excepţie - AF Arany Îngheţată Salonta, care produce îngheţată pe bază de lapte cu diferite adaosuri, la care firmă inspectorii au depistat existenţa unor arome alimentare expirate. Pretutindeni, însă, produsul supus controlului a fost găsit conform - sub aspectul omogenităţii, uniformităţii etc. Pentru îngheţata comercializată la dozator, agenţii economici deţin licenţă de fabricaţie, iar condiţiile igienico-sanitare din spaţiile de producţie sunt în conformitate cu prevederile legale. Putem consuma şi gogoşi, langoşi şi plăcinte, fără a ne fi teamă, toate produsele erau proaspete, până şi uleiul în care acestea sunt prăjite avea parametri de calitate în conformitate cu prevederile OMS 975/98. Informarea consumatorilor lasă, pe alocuri, de dorit, din cele 20 de sancţiuni, 18 fiind aplicate tocmai pentru nerespectarea acestei prevederi legale. La produsele de cofetărie controlate la SC ?Danessa Impex? SRL Oradea, la gogoşi, langoşi, plăcinte, produse de SC ?Moaţa Com? SRL Oradea, PF Şufală Maria Băile Felix, la produsele de patiserie comercializate de SC "Feraba Impex" SRL Salonta şi produse şi comercializate de SC "Urs Cornelia" SRL Oradea, SC "Patiseria Bede" SRL Oradea, SC "Ştef Prodaliment" SRL Oradea, SC "Eldo Prod" SRL Ştei, SC "He-Gal Prod Com" SRL Pocola nu era marcată corect data fabricaţiei la produsele de patiserie preambalate, iar la SC "Woren Exim" SRL Oradea inspectorii au constatat lipsa marcării pe eticheta produselor preambalate ?e?, conform prevederilor din HG 530/2001, în continuare fiind marcată abaterea admisă la gramajul produselor preambalate (cu plus şi minus). Singura societate ieşită serios în pagubă în urma verificărilor s-a dovedit a fi SC "Urs Cornelia" SRL Oradea, unde a fost dispusă oprirea temporară a activităţii de alimentaţie publică (laborator de cofetărie-patiserie situat în continuarea sălii de vânzare), până la igienizarea spaţiului şi anunţarea finalizării acţiunii de igienizare la OJPC Bihor, moment din care poate relua activitatea. Şi o veste bună: toate unităţile de cofetărie şi patiserie verificate deţineau autorizaţiile sanitar-veterinare de funcţionare!