Cooperare francezo-română

Prin rolul pe care îl are în sprijinirea mediului de afaceri local, dar şi din străinătate, pe principiul cooperării, pentru stimularea dezvoltării economice a judeţului, cât şi prin rolul de a furniza informaţii utile din punct de vedere comercial, economic, la Camera de Comerţ şi Industrie Bihor s-a primit, din partea firmei Maurene - mandatată de către Compania Naţională Franceză de Electricitate (FDF), o scrisoare prin care se exprimă disponibilitatea părţii franceze de cooperare în domeniul energiei neconvenţionale.

Detalii despre acest subiect am primit de la dl Constantin Badea, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor: "Un prim semnal este că se doreşte cooperarea cu instituţii publice române guvernamentale şi neguvernamentale, precum şi cu autorităţi locale, dar şi cu persoane fizice, pentru identificarea celor mai bune modalităţi de realizare, în România, implicit în Bihor, a unor capacităţi de producţie de energie din surse neconvenţionale."
Într-un asemenea context, partea franceză este interesată de identificarea unor locaţii pentru construirea de baterii de generatoare eoliene, dar şi pentru amplasarea unor baterii/ generatoare foto-voltaice, forma de proprietate a acestora urmând să se stabilească pe baza negocierilor bilaterale. Totodată, nu este exclusă nici achiziţionarea, de către Compania Naţională Franceză de Electricitate, a unor terenuri pe care să fie amplasate aceste obiective economice, proprietatea acestora urmând să fie în proporţie de sută la sută a investitorului străin.
Fără a intra în alte detalii, relaţii suplimentare se pot obţine de la C.C.I. Bihor (Oradea, str. Roman Ciorogariu nr. 65, tel. 0259/417807, fax. 0259/470015).