Potrivit declaraţiilor făcute recent de preşedintele Agenmţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sebastian Bodu, procedura de rambursare a accizelor către contribuabilii persoane juridice va fi modificată, urmând să se alinieze metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată (TVA), cu opţiune de rambursare. Codul de procedură fiscală va fi modificat în acest sens. Până acum, accizele nu erau "prinse" în procedura de rambursare cu control ulterior, aşa cum se procedează pentru marii contribuabili - societăţile cu o cifră de afaceri de peste 500 de miliarde lei, în cazul TVA. Conform metodologiei, în cazul TVA, solicitările de rambursare se soluţionează în termen de maxim 45 de zile de la data depunerii decontului de TVA cu sume negative, cu opţiune de rambursare. Solicitările de rambursare sunt analizate de către un compartiment de specialitate, procedura având ca scop încadrarea fiecărui plătitor într-o categorie de risc fiscal, în funcţie de comportamentul său fiscal, precum şi în funcţie de riscul pe care acesta îl prezintă pentru administraţia fiscală. Deconturile cu sume negative de TVA, cu opţiune de rambursare, se soluţionează în funcţie de gradul de risc fiscal pe care îl prezintă fiecare plătitor, astfel: în cazul deconturilor cu risc mic - prin emiterea deciziei de rambursare (automat), în cazul deconturilor cu risc mediu - cu analiza documentară, în cazul deconturilor cu risc mare - cu inspecţie fiscală anticipată. Codul de procedura fiscală a fost "scos" de la Camera Deputaţilor pentru a fi armonizat cu schimbările din Codul fiscal, urmând să fie finalizat în două săptămâmani, a precizat preşedintele ANAF. El a mai anunţat, de asemenea, că o altă modificare a Codului de procedura fiscală vizează introducerea solidarităţii debitorilor cu acelaşi acţionariat în privinţa obligaţiilor fiscale.