Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) organizează, anual, examenul de acces la stagiu pentru dobândirea calităţii de expert contabil sau contabil autorizat. Acest examen multidisciplinar este unic pe ţară, iar în 2009 va avea loc în perioada 5-12 iulie.

Până la sesiunea din 5-12 iulie a.c., Filiala Bihor a CECCAR organizează cursuri de pregătire cu candidaţii care urmează să susţină acest examen. "Cursurile de pregătire pe care le organizăm sunt conform tematicilor de examen, pentru toate disciplinele incluse: contabilitate, fiscalitate, drept, evaluare economică şi financiară, audit, expertiză contabilă, doctrină profesională şi deontologie", a precizat dna drd. ec. Leonica Bochiş - director executiv la Filiala Bihor a CECCAR.
Aceste cursuri organizate de CECCAR Bihor se vor desfăşura în perioada 15 aprilie - 30 iunie a.c., înscrierile făcându-se până la 10 aprilie, inclusiv, la sediul din Oradea al Filialei Bihor a CECCAR. Atât pentru obţinerea detaliilor vizând înscrierea la examenul de acces (documente, condiţii, costuri, tematică, eşalonarea examenelor), cât şi despre cursurile de pregătire, relaţii suplimentare se pot obţine direct de la Filiala Bihor a CECCAR sau telefonic - 0259/437929, dar şi de pe site-ul www.ceccarbihor.ro.