Primele plăţi din fonduri UE au ajuns la agricultori
Primele plăţi din fonduri UE au ajuns, ieri, în conturile agricultorilor din România, sub forma plăţilor acordate în cadrul programului de reconversie/ restructurare a plantaţiilor viticole, în sumă de 24,6 milioane lei (circa 7,5 milioane euro). "Viticultorii sunt printre primii beneficiari ai fondurilor europene la care România are acces în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Derularea plăţilor a început vineri, 29 iunie (n.r. - ieri), când Ministerul Agriculturii, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a acordat sprijin financiar viticultorilor care au realizat programe privind măsuri de reconversie/ restructurare a plantaţiilor viticole în campania 2006/2007", se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.