Banca Naţională a României a avizat primul regulament propriu de împrumut al unei bănci comerciale. Acesta prevede ca persoanele fizice să se poată împrumuta astfel încât rata lunară să ajungă până la 65 la sută din venit - faţă de 40 la sută până în prezent - şi eliminarea avansului pentru creditele imobiliare. Nu toţi clienţii băncii vor beneficia, însă, de noile reguli. De exemplu, gradul maxim de îndatorare de 65 la sută va fi acordat doar pentru clienţii care au venituri de peste 1.500 de euro.