Guvernul a modificat, printr-o hotărâre, Normele de aplicare a OUG nr 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat fiscale, stabilind cerințele tehnice pe care casele de marcat cu jurnal electronic trebuie să le îndeplinească pentru a fi autorizate.

Reamintim că, potrivit unei Ordonanțe adoptate în luna august de Guvern, casele de marcat cu jurnal electronic vor deveni obligatorii de la 1 iunie 2018 pentru firmele mijlocii şi mari, respectiv de la 1 august 2018, pentru firmele mici, realizându-se înlocuirea treptată a celor de generație veche cu rolă jurnal de hârtie. Principalele elemente de noutate cuprinse în actul normativ sunt: fiecare aparat de marcat va trebui să conțină un modul fiscal propriu, prin intermediul căruia controlează operațiunile specifice activității fiscalizate, precum și un modul de comunicație, care poate asigura conectarea la un sistem informatic de monitorizare și supraveghere al ANAF; prin implementarea Registrului național de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale, se crează premisele debirocratizării procedurilor efectuate în legătură cu aparatele de marcat (fiscalizare, sigilare, schimbarea memoriei fiscale sau a jurnalului electronic, reparații, etc.) înregistrarea acestora urmând să se realizeze electronic; face posibilă, la opțiunea contribuabilului, achiziționarea și utilizarea unui alt dispozitiv, de tip PC, telefon inteligent, tabletă, POS, conectat la o imprimantă fiscală. De asemenea, a fost eliminată obligaţia contribuabilului de a solicita şi obţine de la Fisc certificatul de atestare fiscală, în vederea obţinerii autorizaţiei de distribuţie a aparatelor de marcat electronice fiscale. În ceea ce priveşte bonul fiscal, rezumatul acestuia care se transmite la ANAF va cuprinde: valoarea totală a bonului fiscal; numărul de ordine; data, ora și minutul emiterii bonului; seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal; valoarea totală a TVA pe cote ale acesteia. Totodată, termenul de valabilitate a autorizației de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale a fost majorat de la 3 ani la 5 ani, fiind introdusă şi noțiunea de reautorizare, aceasta putând fi solicitată cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizației. În opinia oficialilor, sistemul de monitorizare propus prin Hotărârea de Guvern va asigura nu numai obţinerea mai rapidă de către ANAF a datelor din bonurile fiscale şi, respectiv, riscuri mai mici de nefiscalizare a tranzacțiilor, dar va asigura şi premisele reducerii semnificative a evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu amănuntul și serviciilor, cu efecte imediate în creșterea veniturilor bugetare.