Plătitorii de TVA şi depunerea Formularului privind deconturile TVA
Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA vor trebui să completeze Formularul (300) "Decont de taxă pe valoarea adăugată", pe care îl vor depune la organul fiscal competent, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Potrivit Proiectului Ordinului ministrului Economiei şi Finanţelor pentru aprobarea modelului şi conţinutului Formularului "Decont de taxă pe valoare adăugată (300)", formularele vor putea fi depuse: lunar, până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică; trimestrial, până la data de 25, inclusiv, a primei luni din trimestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic; semestrial, până la data de 25, inclusiv, a primei luni din semestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală semestrul calendaristic şi anual, până la data de 25 ianuarie, inclusiv, a anului următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală anul calendaristic.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.