Deşi, până la 25 mai, angajatorii trebuiau să depună Declaraţia 100, Declaraţia 102, precum şi declaraţia privind impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, termenul de plată va fi luni, 26 mai a.c. inclusiv, întrucât data de 25 mai este zi de duminică.

Luni, este ultima zi în care angajatorii pot efectua plata impozitului şi a contribuţiilor aferente salariilor, pentru luna aprilie. Termenul lunar de plată a acestor obligaţii fiscale nu se aplică microîntreprinderilor, asocierilor fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum şi persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente.
Potrivit prevederilor Codului fiscal, plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia calculării şi reţinerii impozitului aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri. Impozitele trebuie virate la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
Tot până la 25 mai, dar acuma s-a decalat cu o zi, angajatorii trebuie să depună şi Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat (Declaraţia 100) şi Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale (Declaraţia 102), aprobate prin Ordinul ANAF nr. 101/2008, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 70 din 30 ianuarie 2008.
Concret, impozitul pe veniturile din salarii va fi declarat folosind formularul 100, în timp ce formularul 102 va fi utilizat, în principal pentru declararea următoarelor obligaţii fiscale: contribuţii sociale datorate de angajator; contribuţii sociale reţinute de la asiguraţi; contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate pentru produsele din tutun şi pentru băuturi alcoolice; contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate din activităţi publicitare la produsele din tutun şi băuturi alcoolice. Îndeplinirea acestor obligaţii fiscale lunare nu se aplică în cazul microîntrepinderilor, asocierilor fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum şi persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente, în aceste cazuri, obligaţiile fiind trimestriale. Prin decalajul de o zi, tot până la 26 mai, trebuie declarat şi impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi.
De asemenea, potrivit Codului fiscal, persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România trebuie să depună Declaratia 224 - Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoane fizice care desfăşoară activitate în Romania şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România. Declaraţia 224 trebuie depusă până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul.