Plata impozitului şi contribuţiilor aferente salariilor
*Angajatorii trebuie să îndeplinească obligaţiile fiscale aferente salariilor, pentru luna februarie 2009, până la data de 25 martie.
* Noile cote de contribuţii de asigurări sociale de stat.
Obligaţiile fiscale aferente salariilor
Potrivit Codului fiscal, obligaţiile fiscale aferente salariilor, până la 25 martie sunt următoarele: calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe venitul persoanelor fizice (impozitul pe salarii); depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat general consolidat, Formular 100, pentru luna precedentă, de către contribuabilii persoane juridice sau fizice care reţin la sursă impozitul pe venit; declararea impozitului pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi.
Depunerea Declaraţiei 102
Depunerea Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale (Declaraţia 102), pentru luna precedentă, se face de către plătitorii de contribuţii la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale cuprinse în Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, cu excepţia celor care au obligaţii fiscale trimestrial sau semestrial. Totodată, până la data de 25 martie, se depune şi Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoane fizice care desfăşoară activitate în România şi, respectiv, de persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România (Formular 224) pentru luna precedentă.
Cotele contribuţiilor
Legea nr. 19/2009 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2009 stabileşte cotele de contribuţie ale angajaţilor şi ale angajatorilor, care se aplică începând cu veniturile aferente lunii februarie. Pentru acest an, cotele de contribuţie de asigurări sociale sunt următoarele: 31,3% pentru condiţii normale de muncă, plătite de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorată de angajaţi şi 20,8% datorată de angajatori; 36,3% pentru condiţii deosebite de muncă, plătite de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorată de angajaţi şi 25,8% datorată de angajatori; 41,3% pentru condiţii speciale de muncă, plătite de angajator şi angajaţi, din care 10,5% datorată de angajaţi şi 30,8% datorată de angajatori. În cota de contribuţie individuală de asigurări sociale datorată de angajaţi, este inclusă şi cota de 2% aferentă fondurilor de pensii administrate privat.
De asemenea, contribuţia datorată la bugetul asigurărilor de şomaj este de 0,5%, iar contribuţia datorată de angajator la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale este de 0,25%.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.