În conformitate cu prevederile art. 114 alin. 2-1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii trebuie să utilizeze un ordin de plată pentru Trezoreria Statului, pentru obligaţiile datorate bugetului de stat, şi un ordin de plată pentru Trezoreria Statului, pentru celelalte obligaţii de plată. Precizăm că, prin Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1294 din 10 septembrie 2007 privind impozitele, contribuţiile şi alte sume reprezentând creanţe fiscale, care se plătesc de contribuabili într-un cont unic, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 658 din 26 septembrie 2007, au fost reglementate următoarele: obligaţiile fiscale datorate la bugetul de stat care se plătesc în contul unic 20.47.01.01 "Venituri ale bugetului de stat - sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic în curs de distribuire" sunt cele prevăzute în Nomenclatorul - Anexa 1 la ordin; obligaţiile fiscale datorate bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, care se plătesc în contul unic 55.02 "Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale în curs de distribuire" sunt cele prevăzute în Nomenclatorul - Anexa 2 la ordinul mai sus menţionat.
Potrivit prevederilor art. 114 alin. 2-5 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. 2-1, respectiv cele prevăzute prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală mai sus menţionat, se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
Un ultim aspect: cei interesaţi de detalii suplimentare legate de plata în contul unic le pot afla prin accesarea Portalului ANAF - http://anaf.mfinante.ro sau prin intermediul serviciilor, respectiv birourilor/compartimentelor de asistenţă contribuabili din cadrul unităţilor fiscale din raza teritorială de activitate.