Planul naţional de etichetare nutriţională
Noile etichete vor fi aplicate doar la anumite produse, urmând ca, până la finele anului 2009, toate produsele companiilor să fie etichetate astfel.
Şapte dintre cele mai importante companii de pe piaţa de alimente şi băuturi răcoritoare, reunite sub ''umbrela'' Romalimenta, au lansat, la începutul acestei săptămâni, un plan naţional de etichetare nutriţională (CZE), bazat pe cantitatea zilnică estimată. CZE reprezintă un ghid cu informaţii despre câtă energie, proteine, glucide/carbohidraţi - din care zaharuri, lipide/grăsimi, din care saturate, fibre şi sare/sodiu - trebuie să consume o persoană pentru a-şi menţine o dietă echilibrată. Acest sistem are la baza recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru un adult sănătos, cu greutate medie şi cu activitate fizică moderată. CZE diferă în funcţie de sex, greutate, activitate fizică. Produsele vor avea: pe faţa principală a ambalajului conţinutul de energie/porţie, precum şi procentul pe care îl reprezintă CZE; pe verso - informaţii detaliate, referitoare la conţinutul din categoriile importante de nutrienţi/100 g/porţie respectiv energie, proteine, glucide/carbohidraţi, din care zaharuri, lipide/grăsimi, din care saturate, fibre sodiu/sare, şi procentul pe care acestea îl reprezintă din CZE pentru un adult. Scopul campaniei lansate este educarea consumatorului roman privind conţinutul nutriţional al alimentelor, înţelegerea şi utilizarea acestei informaţii în constituirea unei diete echilibrate şi sănătoase.
Această iniţiativă voluntara a fost deja anunţată la nivel european, în iulie 2006, de către reprezentanţii industriei de alimente şi băuturi răcoritoare din Uniunea Europeană, reuniţi în Federaţia Europeană a Industriei Alimentare şi Băuturilor Răcoritoare (CIAA). Campania este lansată într-un proiect pilot la Bucureşti, urmând ca ea să fie analizată şi extinsă şi în alte localităţi din ţară, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi avizul Ministerului Sănătăţii Publice. Reprezentanţii companiilor iniţiatoare spun că etichetarea produselor se va face până la sfârşitul anului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.