Plângere penală pentru borhotul deversat în apă
Fabricant de alcool, prins în ofsaid
Pe baza unei sesizări primite, inspectori ai Comisariatului Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Apelor Crişuri Oradea şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor au descins la S.C. Natura Pur Prod S.R.L. Săcueni. "Constatând gravitatea situaţiei, avea să ne spună, ieri, dl Mircea Ghitea, comisarul şef al Comisariatului Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu, am solicitat şi prezenţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, deoarece am constatat că fapta a fost cu intenţie. Adică, S.C. Natura Pur Prod S.R.L. Săcueni a deversat, în Valea Ierului, borhot rezultat din fabricarea alcoolului, producând poluarea apei - în zona deversării borhotului respectiv şi în aval-, iar nămolul începuse să fermenteze. Noi am depus o plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, urmând ca factorii abilitaţi să se pronunţe."
Din precizările domnului Mircea Ghitea rezultă că S.C. Natura Pur Prod S.R.L. Săcueni a mai fost verificată, iar prin constatarea anterioară a inspectorilor Comisariatului Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu se atenţionase conducerea acestei societăţi comerciale asupra nemonitorizării calităţii apelor evacuate din incinta fabricii. Pentru constatarea anterioară , societăţii comerciale respective i s-a aplicat o amendă de 7.500 lei RON.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.