Petrom împreună cu OMV Future Energy Fund va analiza mai multe proiecte privind producerea de energie electrică din surse regenerabile şi unele investiţii pentru eficienţa energetică, suma necesară pentru susţinerea acestora fiind de peste 2,3 milioane euro în perioada 2008-2009.
Compania a anunţat că, în acest an, au fost identificate mai multe proiecte care necesită în anii 2008-2009 un buget de peste 2,3 milioane de euro. Proiectele se referă la producerea de energie electrică folosind zăcămintele depletate de ţiţei şi gaze, după evaluarea potenţialului geotermal, producerea de biogaz din biomasă, evaluarea pieţei în vederea dezvoltării de proiecte pe energie eoliană, utilizarea nanotehnologiei pentru creştere eficienţei energetice, separarea bioxidului de carbon din producţia de gaze şi reinjectarea acestuia în zăcământ, în vederea creşterii factorului de recuperare a ţiţeiului, şi optimizarea energetică a viitorului sediu al rafinăriei Petrobrazi. În România cererea de energie finală este estimată să crească cu circa 46% până în 2020 faţă de 2005, în timp ce rata dependenţei de importuri va urca de la 27% în 2005 la aproape 50% în 2020. Rezervele limitate de ţiţei şi gaze ale României vor mai putea asigura cererea încă 14 ani, respectiv 15 ani, la o rată a producţiei de 5,2 milioane tone ţiţei anual şi 12,5 miliarde metri cubi de gaze pe an. În privinţa cărbunelui, rezervele actuale pot susţine cererea încă 229 de ani, iar uraniul încă 85 de ani, potrivit datelor Petrom. Pentru susţinerea producţiei de petol şi gaze Petom va investi în 2008-2010 suma de 950 milioane euro, din care 150 milioane euro pentru explorări, ceea ce va permite continuarea producţiei de petrol şi gaze şi după 2040. Petrom estimează şi o uşoară creştere a producţiei de petrol în acest an.