Compania petrolieră Petrom, controlată de grupul austriac OMV, va reduce, sâmbătă, preţul benzinei comercializată în reţeua proprie de distribuţie a carburanţilor, cu cinci bani pe litru, şi va menţine preţul motorinei. Decizia a fost influenţată de scăderea cotaţiilor internaţionale ale ţiţeiului, a anunţat, vineri, Petrom. Politica de preţuri a companiei, adoptată la începutul anului 2005, ţine seama de evoluţiile internaţionale ale preţului produselor petroliere şi de contextul pieţei interne. Petrom deţine în România circa 500 de benzinării, din care 75 de unităţi sunt PetromV. Cifra de afaceri a Petrom a scăzut cu 14% în primul semestru, la 5,43 miliarde lei (1,63 miliarde euro), iar profitul net s-a redus cu 38%, la 887 milioane lei (266,2 milioane euro), conform previziunilor companiei, în condiţiile aprecierii leului faţă de dolar şi reducerii preţurilor ţiţeiului. Vânzările medii pe benzinărie au crescut în primul semestru al anului la 1,44 milioane litri, în creştere cu 38,5%. Obiectivul Petrom vizează vânzări de 2,9 milioane de litri pe staţie, în 2010.