Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor face precizările necesare, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA (taxa pe valoarea adăugată), privind obligaţiile ce le revin în actualul an fiscal. Redăm, în cele ce urmează, menţiunile comunicate de către dna ec. Smaranda Scridon, director executiv al DGFP Bihor.
Potrivit prevederilor art. 156.1 din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, perioada fiscală în cazul taxei pe valoarea adăugată este luna calendaristică.

Prin derogare, pentru persoanele impozabile care nu au depăşit în cursul anului precedent o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la cursul anului precedent, perioada fiscală este trimestrul calendaristic. În cazul persoanelor impozabile înregistrate în cursul anului 2007, cifra de afaceri efectiv realizată se va recalcula în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg, conform art. 156.1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, persoanele impozabile înregistrate în scopuri TVA au următoarele
obligaţii:
1. persoanele impozabile care, în anul fiscal 2007, au avut, potrivit legii, obligaţii declarative lunare la TVA, dar au realizat în anul 2007 o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de până la 100.000 euro, inclusiv, au obligaţia depunerii declaraţiei de menţiuni până la data de 30 ianuarie 2008, în vederea înregistrării în vectorul fiscal, pentru anul 2008, a obligaţiei declarative trimestriale;
2. persoanele impozabile care, în anul fiscal 2007 au avut, potrivit legii, obligaţii declarative trimestriale la TVA, dar au realizat în anul 2007 o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de peste 100.000 euro au obligaţia depunerii declaraţiei de menţiuni până la data de 30 ianuarie 2008, în vederea înregistrării în vectorul fiscal, pentru anul 2008, a obligaţiei declarative lunare;
3. persoanele impozabile care, în anul fiscal 2007, au avut, potrivit legii, obligaţii declarative lunare la TVA, dar au realizat în anul 2007 o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de până la 100.000 euro, inclusiv, au obligaţia depunerii unei notificări la organul fiscal teritorial până la data de 25 ianuarie 2008, în care să menţioneze cifra de afaceri realizată în anul 2007 sau, după caz, în vederea înregistrării în vectorul fiscal, pentru anul 2008, a obligaţiei declarative trimestriale.
Precizăm că nedepunerea la termenele legale a declaraţiilor de menţiune de către persoanele juridice constituie contravenţie, potrivit prevederilor art. 219 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei.