Dezvoltarea calităţii antreprenoriale a femeilor manager

*Ultima zi de înscriere - 1 decembrie
Ministerul pentru Intreprinderi Mici, Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL) organizează, în perioada 3-7 decembrie a.c., la Băile Herculane, cea de-a doua etapă de perfecţionare pentru dezvoltarea calităţii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM.
Un asemenea gen de pregătire profesională prin cursuri de educaţie antreprenorială face parte din Programul naţional multianual 2005-2008 pentru dezvoltarea calităţii antreprenoriale în rândul femeilor manager.
La aceste cursuri gratuite de pregătire profesională pot participa şi femeile antreprenor din judeţul Bihor, persoane care au vârsta de peste 18 ani şi sunt absolvente de studii liceale. Nu beneficiază de acest program persoanele care desfăşoară activităţi de consultanţă de orice tip şi absolventele cursurilor de pregătire antreprenorială derulate în cadrul acestui program în anii 2005-2006.
Persoanele interesate să participe la cursurile ce vor avea loc în perioada 3-7 decembrie a.c. urmează să se înscrie, până sâmbătă, 1 decembrie, insclusiv, ora 14.00, la Centrul Teritorial de Instruire, Consiliere şi Informare pentru IMM-uri Bihor, de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Bihor. Informaţiile necesare se pot obţine la telefonul 0259/417.807 (persoană de contact - Ramona Tăciuleţ) sau pe site-ul www.animmc.ro.
Tematica acestor cursuri este complexă şi vizează domenii ca: managementul afacerilor, marketing, legislaţia start-up, analiză economico-financiară şi surse de finanţare pentru dezvoltarea afacerilor, antreprenoriat şi egalitate de şanse.