Parteneriat ANPC-MECT: educarea şi informarea tânărului consumator
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat o campanie de informare adresată, în mod special, elevilor. Scopul acestei campanii este de a avea un consumator bine informat şi educat, capabil să facă o alegere în deplină cunoştinţă de cauză.
Parteneriatul iniţiat între Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) reprezintă o şansă la educarea şi informarea tânărului consumator, prin introducerea în şcoli a noţiunilor elementare de protecţie a consumatorilor. Astfel, începând cu acest an şcolar, elevii au posibilitatea de a opta pentru "Educaţia pentru sănătate şi stil de viaţă", materie opţională care conţine elemente de protecţie a consumatorilor. De asemenea, ANPC a recomandat profesorilor ca, la orele de dirigenţie, să predea noţiuni de protecţie a consumatorilor, avându-i invitaţi pe inspectorii Oficiilor Judeţene.
Potrivit reprezentanţilor ANPC, elevii trebuie educaţi pentru a şti cum să cumpere un produs şi cum să se ferească de practici comerciale incorecte. Printre temele considerate a fi interesante pentru elevi se numără: Cum ştim ce cumpărăm? Citeşte eticheta produselor!; Cum cumpărăm produse prin internet? Află ce informaţii nu trebuie să divulgi!; Cum folosim cardurile? Află regulile plăţii cu cardul!; Cum ne ferim de premiile - capcană? Află cum poţi evita concursurile la care nu ai participat şi pentru "premiile" cărora ţi se cere plata unor aşa-zise taxe; Cum ne hrănim sănătos?
Acest parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este parte integrantă a proiectului mai amplu, ANPC Junior, proiect care presupune educarea tânărului consumator.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.