Firmele, asociaţiile familiale şi persoanele fizice autorizate pot solicita la Oficiul Registrului Comerţului reactualizarea obiectului de activitate, conform noilor coduri de clasificare a activităţilor din economia naţională (CAEN), fiind scutite de la plata taxelor aferente acestei operaţiuni doar până la 1 martie.
CAEN - ordonarea specifică a informaţiilor
CAEN a cunoscut în perioada 1997-2007 două actualizări: în 2002 - actualizarea CAEN şi implementarea începând cu 1 ianuarie 2003 a CAEN Rev. 1, respectiv în 2007 - actualizarea CAEN şi implementarea, începând cu 1 ianuarie 2008, a CAEN Rev. 2 prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică (INS) nr. 337/2007. CAEN Rev. 2 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008, fiind în fapt o armonizare cu Nomenclatorul activităţilor din Comunitatea Europeană (NACE). Clasificarea activităţilor din economia naţională (CAEN), elaborată de către INS, asigură baza pentru pregătirea unei game largi de date statistice (producţie, factori de producţie, formarea de capital şi tranzacţiile financiare) ale acestor unităţi.
Sistemul de codificare CAEN Rev.2
Sistemul de codificare pentru CAEN Rev. 2 cuprinde: un prim nivel, constând în titluri identificate printr-un cod alfabetic (secţiuni); un al doilea nivel, constând în titluri identificate printr-un cod numeric de două cifre (diviziuni); un al treilea nivel, constând în titluri identificate printr-un cod numeric de 3 cifre (grupe); un al patrulea nivel, constând în titluri identificate printr-un cod numeric de 4 cifre (clase). Principalele criterii utilizate în delimitarea diviziunilor şi a grupelor CAEN (nivel de detaliere de două şi, respectiv, 3 cifre) se referă la caracteristicile activităţilor unităţilor productive, iar principalele aspecte de grupare pentru activităţi sunt următoarele: caracterul bunurilor şi al serviciilor realizate; utilizările cărora sunt destinate produsele şi serviciile; mijloacele, procesul şi tehnologia de producţie. Ponderile atribuite acestor criterii diferă de la un domeniu la altul.
Recodificarea - gratuită până la 1 martie
Firmele, asociaţiile familiale şi persoanele fizice autorizate care solicită la Oficiul Registrului Comerţului reactualizarea obiectului de activitate, conform noilor coduri, sunt scutite de la plata taxelor aferente acestei operaţiuni doar până la data de 1 martie a.c.. În Hotărârea aprobată de Guvern, se precizează că " actualizarea obiectului de activitate pentru persoanele juridice şi dezmembrămintele fără personalitate juridică ale acestora, precum şi pentru persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice în mod independent şi asociaţiile familiale, se realizează de către ONRC, prin Oficiile de pe lângă Tribunale la cerere, fără plata taxelor aferente înregistrării menţiunii în registrul comerţului". În acelaşi act normativ, se mai menţionează că cererile de actualizare şi documentele aferente pot fi transmise şi prin corespondenţă, cu valoarea declarată, data primirii fiind considerată cea a înregistrării cererii.
Publicarea în Monitorul Oficial şi depunerea actului constitutiv actualizat nu sunt obligatorii.