Până în data de 15 mai-Solicitarea, la APIA Bihor, pentru plăţi de agromediu
La numeroasele solicitări din teritoriu, abordăm acest subiect, oferind principalele repere pentru beneficiarii plăţilor de agromediu, beneficiari care, până în data de 15 mai a.c., urmează să completeze formularul pentru plăţi directe la hectar prin care solicită plăţi de agromediu. Aceste formulare se obţin de la centrele locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bihor, se completează şi se depun la centrele locale APIA de care aparţin, conform zonării.
Detalii despre plăţile de agromediu ne-au fost prezentate de către d-na ing. Maria Bocşe, consilier superior la Compartimentul Dezvoltare Rurală din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor.
Plăţile de agromediu sunt plăţi compensatorii care se dau pe suprafaţa de teren arabil, în baza unui angajament pe 5 ani semnat de fermierul beneficiar al acestui sprijin financiar. Referitor la criteriile de eligibilitate, fermierul poate primi plata de agromediu dacă este utilizatorul unei suprafeţe agricole identificabilă prin Sistemul Integrat de Administrare şi Control (cu o suprafaţă minimă de un hectar, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,30 hectare). "Alte condiţii pe care trebuie să le îndeplinească fermierul se referă la faptul că solicitantul se angajează să respecte cerinţele minime cu privire la bunele condiţii agricole şi de mediu pe întreaga suprafaţă a fermei, se angajează să respecte cerinţele specifice pachetului Culturi verzi din cadrul Măsurii 214 - Plăţi de agromediu şi să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agromediu", a detaliat d-na ing. Maria Bocşe.
Cât priveşte angajamentul semnat, pentru o perioadă de 5 ani, cerinţele de management ale acestui angajament prevăd, în principal: semănarea culturilor verzi trebuie realizată până la sfârşitul lunii septembrie, plantele utilizate ca şi culturi verzi fiind mazărea, măzărichea, rapiţa, mustarul, lupinul, sulfina, porumbul, floarea-soarelui; cum se utilizează fertilizanţii organici şi chimici, când trebuie semănată cultura verde şi în ce condiţii; interzicerea aratului pajiştilor existente în fermă, pe toată durata angajamentului.
Ca ultimă idee, plata de agromediu reprezintă o compensaţie pentru pierderile de venit şi costurile adiţionale suportate de femieri. Aceşti bani se cumulează cu cei obţinuţi prin plăţile directe pe suprafaţa de teren.



UITE MAI JOS O PERSPECTIVA REALA DE CASTIG, FARA SA TE COSTE NIMIC SI MAI SIGURA, POATE SI MAI BUNA DECAT BANII CASTIGATI PRIN DIVERSE ACTIUNI SAU BURSA. NU-TI STRICA NISTE BANI IN PLUS. Te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu? Solutia e foarte simpla. Din publicitate. Sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori si acum e timpul sa primesti si tu o parte din banii astia. Respecta pasii de mai jos si o sa ai niste venituri consistente: 1. Mai intai, pe Internet Explorer, da click pe http://bux.to/?r=alex_romania 2. Urmatorul pas e sa te inscri, completand toate casutele care apar acolo. La referrer scrii teodorabota (daca nu e deja scris). 3. Apesi pe Surf Ads si dai click pe link-urile care iti apar acolo. Pe fiecare site pe care intri trebuie sa astepti 30 de secunde. Pentru fiecare site pe care intri vei primi 0.01$.De asemenea pe link-urile care ti le da acolo poti sa intri doar odata pe zi.4. exemplu: » Tu dai click 10 ads /zi = $0.10 » 170 referrals dau click 10 ads/zi = $17.00 » Cistigul tau pe zi = $17.10 » Cistigul tau pe saptamina = $119.70 » Cistigul tau pe luna = $510.00 5.Asta e pasul cel mai important si anume luarea banilor. In momentul in care ai ajuns la 10$ poti sa scoti banii. Tot ce trebuie sa faci e sa apesi pe 'Payments' si alegi suma care vrei sa o scoti. Banii ii vei primi in 30 de zile lucratoare fie pe card Visa fie prin depozit bancar, in functie de cum vrei tu. Daca nu ai incredere ca o sa primesti banii la timp poti sa intri pe forumul site-ului si sa vezi ca acolo toti zic ca nu e nici o problema cu retragerea banilor. 6.Important este sa fi constant,sa intri in fiecare zi pe site si sa deschizi site-urile din 'surf ads'.... Cam astia ar fi pasii. Daca ii respecti poti sa ai un venit destul de frumusel din asta. Site-urile pe care o sa intri platesc bani foarte multi ca sa primeasca vizitatori si merita sa profiti de asta. E drept, nu e mult, dar avand in vedere ca tot ce fac e sa intru pe link-urile date de ei timp de 30 de secunde eu zic ca merita,e un venit frumusel si constant. Multa Bafta