Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA) Bihor a realizat, în zece luni din anul curent, efectuarea unor lucrări complexe pe teritoriul judeţului, lucrări a căror valoare este de peste 3,6 miliarde lei (ROL). Una dintre cele mai ample operaţiuni reuneşte studiile pedologice şi agrochimice întocmite în vederea realizării şi reactualizării sisitemului de monitorizare sol-teren pentru agricultură, pe un areal de 21.039 hectare. Valoarea acestor lucrări depăşeşte 1,5 miliarde lei vechi. Cum aveam să aflăm de la dl. dr. ing. Teodor Jurcuţ, directorul OSPA Bihor, în perioada ianuarie-octombrie 2006 specialiştii Oficiului au mai efectuat studii agrochimice pentru amliorarea stării de reacţie a solurilor, studii pedologice şi bonitare pentru terenuri ce se scot din circuitul agricol, studii pedologice şi agrochimice în vederea prevenirii poluării solurilor cu nitraţi, cât şi alte lucrări, cum ar fi analize de sol, de apă şi plante. Pe lângă situaţia retrospectivă, acum se află în lucru - faza de teren, cartarea pedologică pe două zone teritorial-administrative (comunele Mădăras şi Cociuba Mare), "câmpul de acţiune" fiind dimensionat la 14.081 hectare.