Ordinele de plată - utilizate pentru declararea obligaţiilor la buget
Plătitorii de impozite, taxe şi contribuţii sociale pot utiliza pentru declararea obligaţiilor de plată la bugetul general consolidat, formularul "Ordin de plată pentru Trezoreria Statului" (OPT).
Formularul "Ordin de plată pentru Trezoreria Statului" (OPT) se poate utiliza pentru declararea obligaţiilor bugetare, în situaţia în care pentru fiecare obligaţie bugetară sunt îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii şi anume din perioada de raportare să rezulte sume de plată, iar acestea, pentru perioada de raportare, să se achite integral şi până la termenul de plată prevăzut de lege. Dacă se efectuează plăţi parţiale, dar până la termenul scadent de plată se achită toată suma datorată, este obligatoriu să se depună formularul 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat", cod 14.13.01.01/a, ordinul de plată în această situaţie nefiind considerat şi declaraţie a obligaţiilor bugetare. Plătitorii de impozite, taxe şi contribuţii sociale care utilizează pentru declararea obligaţiilor bugetare formularul "Ordin de plată pentru Trezoreria Statului" (OPT) în condiţiile prevăzute mai sus, nu mai declară obligaţiile respective pe formularul 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat" pentru obligaţiile respective. Dacă în perioada de raportare nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative, pentru declararea obligaţiilor bugetare se utilizează numai formularul 100 "Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat", cod 14.13.01.01/a.
Completarea şi listarea formularelor privind cele două variante declarative - OPT şi formularul 100 - "Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat" - se fac prin utilizarea aplicaţiei informatice care se poate procura gratuit de la orice unitate fiscală sau prin accesarea adresei de Internet a portalului ANAF http://anaf.mfinante.ro, domeniul Asistenţă contribuabili,
subdomeniul Programe utile.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.