Opţiunea pentru continuarea activităţii - până în 2010
Conform prevederilor OUG nr. 38/2009, persoanele fizice (PF) şi asociaţiile familiale (AF) autorizate şi înregistrate în registrul comerţului, în baza unor acte normative anterioare OUG nr. 44/2008, îşi pot exercita dreptul de opţiune pentru continuarea activităţii, până în 2010.
Parlamentul a adoptat OUG nr. 38/2009 prin care s-a prelungit cu un an termenul până la care se poate exercita dreptul de opţiune pentru continuarea activităţii comerciale în una din formele prevăzute de OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Noile reglementări se adresează persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale autorizate şi înregistrate în registrul comerţului, în temeiul unor acte normative anterioare OUG nr. 44/2008. Prin OUG nr. 44/2008 se stabilise că persoanele fizice şi asociaţiile familiale autorizate şi înregistrate în registrul comerţului pot funcţiona, în baza certificatului de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunal, un an de la data intrării în vigoare a acestei Ordonanţe de Urgenţă. Până la împlinirea termenului de un an, adică 25 aprilie 2009, aceste persoane erau obligate să opteze pentru desfăşurarea activităţii în una dintre formele prevăzute de OUG nr. 44/2008. Persoanele care nu îşi exercitau dreptul de opţiune în acest termen urmau să fie radiate din registrul comerţului, din oficiu, fără nici o altă formalitate.
Până la apariţia OUG nr. 44/2008, înmatricularea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale în registrul comerţului şi înregistrarea fiscală a acestora se făcea pe baza autorizaţiei emise de primăria competentă. Noile reglementări au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 721.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.