Programul de Granturi Mici al Băncii Mondiale Programul de Granturi Mici( PGM) sprijină activităţile legate de angajarea civică şi care permit cetăţenilior să adopte iniţiative care să influenţeze obţinerea de rezultate în dezvolatreea locală. Beneficiari - organizaţii ale sociatăţii civile care lucrează pe probleme de dezvoltare. Solicitarea de granturi mici se face prin cerere, la Biroul Băncii Mondiale din România, până în data de 23 februarie 2007. Detalii referitoare la Programul de Granturi Mici al Băncii Mondiale ne-au fost prezentate către conducerea Patronatului din Industrie, Servicii şi Comerţ ( PISC), menţionându-se şi faptul că PISC, în complexitatea activităţilor sale, oferă informare şi consultanţă gratuită, cât şi sprijin în elaborarea şi redactarea de proiecte pe Fonduri Structurale, acest ultim aspect însemnând perceperea unor costuri , în funcţie de complexitatea proiectului. Revenind asupra Programului de Granturi Mici al Băncii Mondiale, beneficiarii pot fi organizaţii ale societăţii civile care lucrează pe probleme de dezvoltare şi care au o situaţie bună, un renume pentru realizări în folosul comunităţii, au solvabilitate financiară, prioriate acordându-se organizaţiilor care nu au primit asemenea sprijin în anii anteriori. De altfel, organizaţiile nu pot primi mai mult de trei granturi într-o perioadă de cinci ani. Prioritar, PGM sprijină activităţile ce au ca obiectiv primar angajarea civică. În plus, activităţile pot include, dar nu se limitează doar la aşa ceva, organizarea de conferinţe şi seminarii pentru dezvoltarea abilităţilor şi pentru şi/ sau dobândirea de cunoştinţe; campanii de comunicare pentru influnenţarea elaborării politicilor sau a eforturilor inovatoare în cadrul reţelelor pentru construirea capacităţii sectorului privat. Nu sunt finanţate programe de cercertare, de instruire academică formală, proiecteb operaţionale, livrarea de servicii de bază, echipamente, burse sau programe de studii, persoane individuale care fac cerere în nume propriu sau entităţi fizice. În acest an, Biroului Băncii Mondiale din România i-au fost alocaţi 35000 de dolari, PGM finanţând destul de rar mai mult de jumătate din bugetul propus pentru o activitate, iar valoarea unui grant variază între 3000 şi 5000 dolari SUA. Cererile prin care se solicită un grant ( întocmite în limba engleză sau în limba română ) se vor expedia prin poştă sau se pot depune personal la Biroul Băncii Mondiale din România ( Bucureşti, B-dul Dacia, nr 83, sector 2), cu menţiunea " Pentru Programul de Granturi Mici". Termen limită ( data poştei) - 23 februarie 2007. Detalii suplimentare se pot obţine ( tel 0745/ 982172, fax. 0359/ 800 795) de la Patronatul din Industrie, Servicii şi Comerţ ( mail: pisc@rdsor.ro).