Operatorii de telefonie, obligaţi să scadă tarifele
Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI) a lansat un proiect de decizie prin care 33 de operatori de telefonie fixă ar putea practica, din al doilea trimestru al acestui an, un tarif de interconectare de 1,15 eurocenţi/minut.
Lista operatorilor afectaţi de măsura propusă de ANRCTI include şi companiile Romtelecom, UPC România, RCS&RDS şi Vodafone România. ANRCTI propune reducerea treptată a tarifelor actuale de interconectare practicate de operatorii alternativi până la începutul anului 2009. Astfel, tarifele medii de interconectare actuale ale operatorilor încă nereglementaţi ar urma să scadă, odată cu intrarea în vigoare a deciziilor, până la nivelul de 1,15 eurocenţi/minut, urmând ca, la 1 ianuarie 2009, să ajungă la 0,97 eurocenţi/minut valoarea tarifului mediu de interconectare la nivel regional cu reţeaua Romtelecom. Prin această propunere, autoritatea va reglementa, pentru prima dată, interconectarea cu reţelele a 31 de operatori de telefonie fixă şi va revizui condiţiile de interconectare cu Romtelecom şi RCS&RDS, pentru a preveni şi remedia problemele concurenţiale identificate pe această piaţă. În ceea ce priveşte interconectarea cu reţeaua Romtelecom, ANRCTI propune menţinerea întregului set de obligaţii impuse acestui operator prin reglementările anterioare, respectiv transparenţă, nediscriminare, evidenţă contabilă separată, accesul şi utilizarea unor elemente specifice ale reţelei şi a infrastructurii asociate, precum şi fundamentare a tarifelor în funcţie de costuri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.