OJPC a verificat societăţile de salubrizare
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au desfăşurat o acţiune tematică de control privind modul de respectare a drepturilor consumatorilor de către societăţile de salubrizare.
Inspectorii au verificat legalitatea funcţionării operatorilor economici (inclusiv licenta emisa de ANRSC privind prestarea serviciului public de salubrizare), afişarea denumirii unităţii şi a programului de funcţionare;
existenţa contractului de prestări servicii (conform art. 8 din OG 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localitatilor). Totodată, în atenţie a stat modul de respectare a Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare cu privire la: obţinerea, de la autorităţile competente avizele, a autorizaţiilor şi licenţelor, potrivit legii; respectarea angajamentele luate prin contractele de prestare a serviciilor de salubrizare; modul în care operatorii prestează serviciul de salubrizare la toţi utilizatorii cu care au încheiate contracte de prestări servicii, încărcarea întregii cantităţi de deşeuri menajere, curăţenia spaţiului destinat depozitării; respectarea indicatorilor de performanţă stabiliţi prin contractele de prestare, îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor prestate; certificarea managementului calităţii, având drept referinţă standardul naţional SR EN ISO 9001:2001; dotarea utilizatorilor cu mijloace de realizare a precolectării selective, etanşe şi adecvate mijloacelor de transport pe care le au în dotare; asigurarea curăţeniei şi igienei căilor publice, a spaţiilor verzi şi a parcurilor, conform contractelor încheiate etc. În judeţul Bihor au fost verificaţi 10 prestatori de servicii publice de salubritate, 9 dintre aceştia fiind depistaţi cu abateri de la reglementările legale în vigoare, motiv pentru care inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat tot atâtea sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.700 RON ( 77.000.000 lei vechi).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.