Săptămâna în curs înseamnă, pentru agenda de lucru a specialiştilor OJCA Bihor, numeroase activităţi având ca destinaţie producătorii agricoli din diferite sectoare, iar ca scop - asistenţa tehnică, informarea şi consultanţa.
În acest sens, Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor este implicat, pentru sprijinirea fermierilor şi a producătorilor agricoli individuali, în acţiunea amplă, la nivel de judeţ, referitoare la completarea documentaţiei necesare din cadrul schemelor de sprijin financiar, pentru anul 2008, pe unitatea de suprafaţă - teren agricol, activitate ce se derulează prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Cum a menţionat dl. ing. Vasile Tripon, director executiv adjunct al OJCA Bihor, concomitent cu această activitate, în care sunt implicaţi specialiştii noştri de la centrele locale din Ştei, Beiuş, Salonta şi Tinca, mai au loc o serie de acţiuni cu caracter tehnic, practic, de informare despre lucrările specifice din actuala campanie agricolă de primăvară".
Selectiv, dar şi ca importanţă, reţinem activitatea programată, mâine, 26 martie, ora 12,00, la Finiş: o întâlnire cu legumiculturii din zonă, unde se va discuta şi se vor face demonstraţii practice pe tema plantării legumelor în spaţii protejate. Organizatorul acestei activităţi este Centrul Local de Consultanţă Agricolă (CLCA) Fiziş. O altă activitate, de această dată la Salonta, se referă la simpozionul "Utilizarea erbicidelor la culturile prăşitoare". Specialişti ai CLCA Salonta şi reprezentanţi ai unor firme producătoare de erbicide şi utilaje agricole se vor adresa producătorilor agricoli din zonă invitaţi la acest simpozion. În fine, tot în data de 28 martie a.c., la Şimian, ora 12,00, va avea loc deschiderea unui curs de pregătire profesională a agricultorilor pentru profesia de lucrător în cultura plantelor.