Obţinerea subvenţiilor în zootehnie, prin APIA
* La 30 iunie a.c., s-a încheiat acţiunea de depunere a cererilor pentru obţinerea de subvenţii, în anul 2008, de către crescătorii de ovine şi caprine.
* Termenul limită la până la care se pot depune, la APIA Bihor, cereri de subvenţie de către crescătorii de bovine este 15 iulie a.c.
Prin noile prevederi (Ordinul nr. 358/11 iunie a.c.) referitoare la condiţiile de acordare a subvenţiei, în 2008, în sectorul zootehnic, la speciile de bovine, ovine/caprine, s-au stabilit şi noi termene pentru depunerea, la APIA, a cererilor de sprijin financiar. Astfel, până în 30 iunie urmau să se depună cererile de subvenţie de către crescătorii de ovine/caprine. "Operaţiunea s-a încheiat, iar numărul cererilor este de 1072, pentru un efectiv de 218555 de ovine/caprine. Anul trecut au fost numai o mie de solicitanţi. Aşadar, în 2008, sunt mai mulţi beneficiari de subvenţie", a declarat dl. ing. Ioan Grec, director executiv al Centrului Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
La ora actuală, crescătorii de bovine care intră sub incidenţa prevederilor Ordinului 358/11 iunie 2008 trebuie să se grăbească pentru depunerea cererilor de subvebţie pe 2008, întrucât, până în data de 15 iulie, au mai rămas câteva zile. Conform situaţiei "la zi" prezentată de către dl. Ioan Grec, s-au depus la APIA Bihor 3385 de cereri pentru un efectiv de 18 112 bovine. Comparând aceste date cu situaţia din 2007, până acum doar aproximativ 50% dintre beneficiarii de subvenţie au depus cererea. Vom vedea şi consemna, la termenul scadent, câţi beneficiari de subvenţie, pe 2008, vor fi din judeţul nostru.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.