În perioada dintre Crăciun şi Anul Nou, cetele de flăcăi se pregătesc de "urat". Pe înserat, în ajunul anului, sunt aşteptaţi să apară "Ursul", "Capra", "Mascaţii", "Turca" etc. Totodată, aprinderea luminilor la miezul nopţii, de Revelion, însoţită de explozia de bucurie, urările de sănătate şi belşug marchează depăşirea punctului critic al solstiţiului de iarnă, momentul din care soarele îşi sporeşte treptat urcuşul pe bolta cerului, iar ziua începe să crească, puţin câte puţin, "cu cât sare cocoşul de pe pragul casei" sau "cu cât se mişcă puiul în găoacea oului". Vorbe frumoase, cu urări de prosperitate sunt adresate de cetele care vin cu "Pluguşorul" fiecărei gospodării. Ca o incantaţie magică, textul urării se transmite din tată în fiu şi nu există român să nu-l cunoască. Tot ajunul Anului Nou prilejuieşte practicarea anumitor acte misterioase, care încearcă să prospecteze viitorul. Unul dintre obiceiuri, "Vergelul", este un prilej de sărbătoare la care participă mai ales tinerii necăsătoriţi şi părinţii acestora. Cei care fac "Vergelul" doresc să afle ce le rezervă noul an, mai ales dacă şi cu cine se vor căsători. Personajul cel mai de seamă este "Vergelatorul", care urmează să "prorocească viitorul". "Ca elemente de recuzită sunt folosite în primul rând vergelele, nişte beţe anume confecţionate sau improvizate de la războiul de ţesut, o covată folosită la frământatul pâinii, două farfurii sau două cofe cu sau fără apă şi un cearşaf. Feciorii şi fetele care participă la vergel aduc cu sine câte un inel, fiecare cu însemnul său şi cele necesare ospăţului, feciorii tocmesc muzicanţii şi aduc băutura, iar fetele se îngrijesc de animale", (Aneta Micle, Mimic şi dramatic în folclorul bihorean). Tălmăcirea sensului obiectului este simplă: inel - nuntă, ban - bogăţie, pieptene - bărbat colţos, cuţit - ceartă, piatră - căsătorie amânată etc. După aflarea răspunsurilor, trişti sau plini de speranţă, cu toţii se adună în jurul căzănelului, din care apa a fost înlocuită cu vin, şi petrecerea începe. Cum se apropie miezul nopţii către Noul An, ţăranii obişnuiesc să prevadă cum va fi vremea în anul care vine. Se folosesc de foile unei cepe mari, pe care le desprind şi le aşază în ordine, numindu-le după lunile anului. În fiecare dintre ele pun puţină sare. A doua zi, de Sfânul Vasile, se va verifica cât lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie. În acest fel se va şti (pentru că în mod misterios cantităţile sunt diferite) dacă va fi secetă sau ploaie şi în ce lună anume. Alte obiceiuri specifice începutului de an (Sorcova, Semănatul, Chiraleisa etc.) şi alte acte rituale au menirea de a readuce speranţa, optimismul şi starea de echilibru în viaţa oamenilor.