Continuă seria schimbărilor în staff-ul Direcţiei Generale a Finaţelor Publice (D.G.F.P.) Bihor. De pildă, ieri, a avut loc numirea oficială şi prezentarea noului director executiv adjunct al D.G.F.P. Bihor - Activitatea de metodologie şi administrarea veniturilor statului. Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (nr. 351/2005), începând cu data de 13 iulie a.c., dl Marius Iosif Fandly a fost numit în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct - Activitatea de metodologie şi administrarea veniturilor statului, în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor. Cât priveşte cariera profesională, noul director executiv adjunct a lucrat, ca economist, în perioada 1997-2001, ca economist, la Fundaţia Română pentru Tineret Oradea, apoi, până în 2002, la S.C. Lotus Market, iar în perioada 2002-2003 a fost director economic la S.C. Hana Roto (Oradea). În intervalul 2003-2004, director executiv la S.C. HBZ România - Oradea, după care, la S.C. Union Plast (Oradea) a îndeplinit funcţia de director economic, până la numirea de acum în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct la D.G.F.P. Bihor. Domnul Marius Iosif Fandly este originar din Carei (Satu mare), s-a născut în 1974, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice Oradea, cu licenţă de diplomă în 1997, şi este expert evaluator din anul 1999.