O nouă procedură pentru timbrarea sticlelor de alcool şi a pachetelor de ţigări în duty-free
Timbre cu inscripţia "Export"
Potrivit noului act normativ, operatorii economici autorizaţi să comercializeze mărfuri în regim duty-free au obligaţia să se asigure că timbrele sunt aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, respectiv pe pachet, cutie ori sticlă, iar produsele accizabile marcate cu timbre deteriorate ori altfel decât prevede legea vor fi considerate ca nemarcate, fapta urmând a fi sancţionată conform prevederilor legale. Timbrele vor fi inscripţionate cu următoarele elemente: inscripţia "Export"; denumirea operatorului economic cu drept de timbrare şi codul unic de înregistrare; seria şi numărul care identifică în mod unic timbrul. Timbrele vor fi eliberate pe baza unei note de comandă, care va fi aprobată de Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), parţial sau total, în funcţie de: datele din situaţia lunară privind evidenţa achiziţionării, utilizării şi returnării timbrelor, prezentată de solicitant la autoritatea vamală competentă cu aprobarea notelor de comandă de timbre; vânzările de produse accizabile timbrate, efectuate în ultimele 6 luni faţă de data solicitării unei noi note de comandă.
Evidenţa timbrelor utilizate
Conform noii proceduri, operatorii economici autorizaţi să comercializeze mărfuri în regim duty-free au obligaţia utilizării timbrelor aprobate prin notele de comandă în termen de 6 luni consecutive de la eliberarea acestora. De asemenea, operatorii economici autorizaţi să comercializeze mărfuri în regim duty-free sunt obligaţi să prezinte lunar, până la data de 15 inclusiv a fiecărei luni, Autorităţii Vamale evidenţa privind timbrele utilizate în luna anterioară celei pentru care se face raportarea şi vor ţine, totodată, o evidenţă distinctă a timbrelor distruse, precum şi a celor deteriorate. Pentru produsele supuse marcării destinate comercializării în magazinele duty-free, provenite din producţia internă şi din achiziţii intracomunitare, aplicarea timbrelor se face de către operatorii autorizaţi să comercializeze mărfuri în regim duty-free, înainte de punerea mărfurilor la raft în magazinele autorizate în vederea comercializării. Pentru produsele supuse marcării destinate comercializarii în magazinele duty-free, provenite din ţări terţe, aplicarea timbrelor se face de către furnizor.
Ordinul MFP nr. 2142/2010 pentru aprobarea procedurii privind marcarea băuturilor alcoolice şi a produselor din tutun comercializate în regim duty-free a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 583, din 17 august 2010.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.