O.J.C.A. Bihor are o nouă conducere
Ieri, la Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (O.J.C.A.) Bihor, a avut loc instalarea oficială a noii conduceri: director - ing. Liviu Naste, director adjunct - ing. Vasile Tripon.
Domnul ing. Liviu Naste este absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole Cluj-Napoca (1993) - Facultatea de Zootehnie. De la absolvirea facultăţii a fost repartizat în Bihor (de origine este din Hunedoara, născut în anul 1968), la Direcţia Agricolă, răspunzând de aplicarea Legii Fondului Funciar la Valea lui Mihai. După un an, a lucrat ca inspector de specialitate la Centrul Agricol Borod, până în 1995, când a fost readus la Direcţia Agricolă Bihor, în cadrul Biroului de Consultanţă, Extensie, Pregătire Profesională şi Propagandă Agricolă. Din anul 1999, este numit inspector de specialitate, apoi şef Birou Pregătire Profesională şi şef Serviciu Pregătire Profesională la O.J.C.A. Bihor, devenind, acum, directorul Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Bihor, prin decizia (nr. 208/21 iulie 2005) conducerii Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă. "Aplicarea politicii Guvernului şi a Ministerului Agriculturii reprezintă coordonatele de bază în ceea de avem de făcut", ne-a spus, concis, noul director.
Ca noutate, prin reorganizarea ANCA, la O.J.C.A. Bihor, s-a creat şi funcţia de director adjunct. Domnul ing. Vasile Tripon a fost numit în această funcţie. Bihorean, născut în comuna Tinca (1948), domnul Vasile Tripon este absolvent al Facultăţii de Agronomie Generală - Secţia Agricultură din cadrul Institutului Agronomic Timişoara (1973). De la absolvire şi până în 1979, a lucrat în producţie, la fostul IAS Tinca, după care la FNC Tinca, aici fiind şeful Compartimentului CTC, apoi director, până în anul 1986. Timp de şase ani, a lucrat şi la ICAPA Bihor, iar în perioada 1992-1996 a fost ales primar la Tinca. După alţi trei ani, ca şef de fermă la PRATOSEM Oradea, îndeplineşte funcţia de director la Societatea de Gospodărire Comunală Tinca. De aici, dl Vasile Tripon ajunge, prin concurs, să fie numit director adjunct al O.J.C.A. Bihor. "În acest tandem, ne spune, sperăm că tinereţea directorului şi experienţa mea să fie de bun augur în îndeplinirea obiectivelor ce ne revin."



Comentarii
Nu există nici un comentariu.