Rezumându-ne la arealul judeţului nostru, mediul de afaceri se regăseşte, investiţional şi productiv, în pluritatea sa, cu efecte deja cunoscute în plan economic. În acest mediu de afaceri se includ, însă, şi preocupările unor investitori care s-au orientat nu atât pentru crearea unor numeroase locuri de muncă sau pentru realizarea unui anumit tip de procuţie şi produse, ci pentru investiţii destinate sănătăţii oamenilor. În fond, un om sănătos este şi productiv la locul de muncă! În acest context, putem spune, se încadrează S.C. Sanoteca SRL Oradea, cu a ei Farmacie naturistă.
Sanoteca din Oradea, aflată pe strada Louis Pasteur, la nr. 125, s-a născut, ca idee, dar şi printr-o investiţie de aproximativ 30.000 de euro, pornindu-se de la conceptul "Întoarcerea la natură". "Am fost convins, o dată în plus, de necesitatea şi utilitatea unei astfel de investiţii şi datorită discuţiilor avute cu prof. univ. dr. Remus Amorin Popa, şeful Secţiei de diabet şi boli de nutriţie din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea. Şi mi-am zis că merită o asemenea investiţie destinată sănătăţii oamenilor", ne-a mărturisit Gheorghe Gherga - administratorul Societăţii Comerciale "Sanoteca" Oradea.
În aproximativ trei ani, ideea a devenit faptă. Cu o sută de zile în urmă, s-a inaugurat Sanoteca-Farmacia verde, punându-se, la început, ca ofertă, 600 de produse specifice unei alimentaţii sănătoase cu valenţe profilactice. Acum există peste 1300 de produse naturiste. Iar aici s-a adus natura mai aproape de oameni şi se pot procura plante medicinale (ceaiuri, extracte, tincturi), alimente naturale (produse bio, mâncare vegetariană şi ape cu calităţi curative), suplimente nutritive (vitamine din plante), produse de îngrijire a corpului pe bază de ingrediente naturale (creme, unguiente)
Cum avea să ne spună Gheorghe Gherga, pentru a stimula o cât mai largă categorie de persoane în a putea avea acces la produsele oferite de Sanotecă, începând de la 1 noiembrie a.c., pensionarii, persoanele înregistrate în Programul Naţional de Diabet, cât şi posesorii unui pliant editat de Sanotecă vor beneficia de reducere cu 5% a preţului la produsele pe care le cumpără de la Sanotecă. Totodată, ca servicii suplimentare, aici se va oferi şi posibilitatea evaluării stării de sănătate, prin măsurarea valorilor tensiunii arteriale, a înălţimii şi a indicelui de masă corporală.
Această investiţie, aveam să aflăm, se va amplifica prin noi proiecte: o minifabrică de producere a pâinii dietetice, iar un alt pas - constituirea unei reţele de servicii prin livrarea acasă, la client, pe bază de comandă, a produselor naturale oferite de Sanotecă.