Numărul celor care recurg la împrumuturi - de 5 ori mai mare
Un studiu al Bank Austria Creditanstalt (BA-CA) relevă că România a înregistrat cea mai mare creştere a creditelor personale din Europa Centrală şi de Est, această zonă înregistrând o majorare de zece ori a volumului creditelor din anul 2000 pînă acum. În privinţa numărului clienţilor bancari, România a înregistrat cea mai mare creştere din zonă, 16 la sută din populaţia de peste 15 ani avînd un credit personal, faţă de 3 la sută în urmă cu patru ani. După România, cea mai rapidă creştere a înregistrat-o Croaţia, unde numărul persoanelor care au un credit bancar s-a dublat. O creştere a utilizării creditelor a fost înregistrată şi în Serbia şi Muntenegru, de la 3 procente în 2001 la 9 procente în 2005, în timp ce în Bulgaria procentul a ajuns la 7 la sută în 2005 (faţă de 3 la sută în 2001).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.