Operatorii economici au obligaţia să întocmească şi să depună raportări contabile la 30 iunie 2009, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, până cel mai târziu la 14 august 2009.

Formularele raportărilor contabile
Operatorii economici pot depune raportările contabile la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP) sau prin oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată. Raportările contabile cuprind următoarele formulare: situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10); contul de profit şi pierdere (cod 20); date informative (cod 30). Potrivit Ordinului nr. 2123/2009, persoanele juridice au obligaţia să completeze datele de identificare (denumirea unităţii, adresa, telefonul şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare, citeţ, fără a se folosi prescurtări sau iniţiale. Persoanele juridice vor completa codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activităţi), din Clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN. Conform prevederilor legale, raportările contabile la 30 iunie 2009 vor fi semnate de persoanele în drept, cuprinzând şi numele în clar al acestora.

Raportări contabile - în format electronic
Formatul electronic al raportarilor contabile la 30 iunie 2009, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat şi pus la dispoziţia operatorilor economici, gratuit DE MFP. Programul poate fi descărcat de pe serverul de web al MFP, la adresa www.mfinante.ro. De asemenea, operatorii economici au obligaţia de a depune la unitatile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice discheta cu raportările contabile la 30 iunie 2009, însoţită de raportările contabile listate cu ajutorul programului de asistenţă, semnate şi stampilate. Aceste raportări se depun împreună cu o copie de pe codul unic de înregistrare, precum şi o copie a balanţei de verificare a conturilor sintetice.

Firmele fără activitate - declaraţie pe propria răspundere
Persoanele juridice care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2009 nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2009, urmând să depună o declaraţe pe propria răpundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii, la unităţile teritoriale ale MFP. Declaraţia va cuprinde toate datele de identificare: denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare); adresa şi numărul de telefon; numărul de înregistrare la registrul comerţului; codul unic de înregistrare; capitalul social. Potrivit legii, o declaraţie similară vor depune şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare. Raportările contabile la 30 iunie 2009, precum şi declaraţiile operatorilor economici care nu au desfăşurat activitate sau se află în curs de lichidare se vor depune până cel mai târziu la 14 august 2009. Ordinul nr. 2123/2009 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2009 a operatorilor economici a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 440, din 26 iunie 2009.