* Data de 1 august va aduce cu sine majorări ale tarifelor serviciilor poştale universale interne. * Cei care vor trimite corespondenţă vor trebui să plătească în funcţie de greutatea plicurilor. * De asemenea, vor creşte şi tarifele de expediere a imprimatelor - ziare, periodice, cărţi, cataloage fără conţinut publicitar, hărţi geografice, partituri muzicale. Ultima majorare a tarifelor la aceste servicii a avut loc la data de 1 august 2004. Astfel, pentru trimiterea unei scrisori simple de până la 20 de grame, tariful va creşte de la 0,50 lei, la 0,80 lei. În funcţie de greutatea plicurilor, cei care vor trimite corespondenţă vor trebui să plătească 1,10 lei (de la 0,8 lei pentru trimiterile între 21 şi 50 g), 1,40 lei (de la 1 leu pentru trimiterile între 51 şi 100 g), 1,90 lei (de la 1,50 lei pentru trimiterile între 101 şi 250 g), 2,90 lei (de la 2,50 lei pentru trimiterile între 251 şi 500 g), 3,90 lei (de la 3,50 lei pentru trimiterile între 501 şi 1.000 g) şi 6,90 lei (de la 6,50 lei pentru trimiterile între 1.001 şi 2.000 g). De asemenea, vor creşte şi tarifele de expediere a imprimatelor (ziare, periodice, cărţi, cataloage fără conţinut publicitar, hărţi geografice, partituri muzicale), astfel: până la 20 g - 0,50 lei, între 21 şi 50 g - 0,60 lei (de la 0,30 lei), între 51 şi 100 g - 0,80 lei (faţă de 0,40 lei), între 101 şi 250 g - 1,20 lei (de la 0,60 lei), între 251 şi 500 g - 2 lei (de la 1 leu), între 501 şi 1.000 g - 3 lei (faţă de 1,50 lei), iar între 1.001 şi 2.000 g - 4,50 lei (de la 3 lei). Acestea nu sunt singurele tarife poştale care vor creşte de la 1 august. Comunicatul conducerii Companiei Naţionale „Poşta Română" vorbeşte şi despre noile tarife pe care clienţii companiei vor trebui să le plătească pentru trimiterea de colete. Astfel, tariful de înregistrare va fi de 1 leu pentru fiecare colet expediat, de la 0,60 lei, iar pentru fiecare kilogram pe care coletul îl cântăreşte se va plăti 1 leu (de la 0,60 lei). Va creşte totodată şi tariful pentru a trimite o scrisoare recomandată, urmând a fi de 1 leu pentru fiecare scrisoare expediată. Majorarea tarifelor serviciilor poştale universale interne va determina şi majorarea tarifelor la două dintre serviciile poştale concurenţiale oferite de Poşta Română: Infadres (tarifele de la serviciul de corespondenţă la care se va adăuga şi 19% TVA) şi Acte de Procedură (al cărei tarif va fi de 3,30 lei, inclusiv TVA).