Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor şi-a programat, în zilele ce urmează, două activităţi ce ţin de pregătirea profesională şi de informarea producătorilor agricoli. Mâine, la Tinca, are loc examenul de absolvire a cursului de pregătire profesională în domeniul legumiculturii, la care participă 35 de persoane din localitate. Comisia examinatoare este formată din specialişti ai OJCA Bihor. Cursul a avut o durată de 3 luni. Joi, 21 septembrie, tot sub egida OJCA Bihor, va avea loc un alt moment, dar cu mai puţine emoţii: la Bunteşti se înmânează diplomele pentru cei 36 de absolvenţi ai cursului "Crescător-îngrijitor de animale pentru producţia de lapte şi carne". Referindu-se la cele două evenimente, directorul OJCA Bihor, dl. ing. Liviu Naste, ne-a vorbit şi de faptul că întâlnirile cu producătorii agricoli de la Tinca şi Bunteşti reprezintă un bun prilej de a se dezbate probleme referitoare la derularea lucrărilor agricole de toamnă, la acordarea de subvenţii, cât şi despre accesarea fondurilor structurale, a fondurilor speciale destinate dezvoltării rurale.