Noi prevederi ale Legii contabilităţii: Contabilii vor trebui să aibă studii superioare economice
*Guvernul a adus o serie de modificări importante la Legea Contabilităţii.
*Persoanele care vor conduce contabilitatea unei firme vor fi obligate să aibă studii superioare de specialitate.
*Contabilitatea poate să fie organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări servicii.
Guvernul a aprobat modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, sub aspectul reglementărilor contabile aplicabile şi al modalităţii de raportare. Potrivit noilor prevederi legale, contabilitatea se va organiza şi conduce, de regulă, de directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare. Contabilitatea poate să fie organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Directorul economic - răspunzător pentru nereguli contabile
Potrivit proiectului de lege, răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora, potrivit legii şi prevederilor contractuale.
Registrele contabile - păstrate timp de 5 ani
Prin proiectul de lege se prevede posibilitatea modificării duratei de păstrare a registrelor de contabilitate şi a documentelor justificative. Prin ordin al ministrului finanţelor publice, se pot stabili registrele de contabilitate şi documentele justificative care se păstrează timp de 5 ani.
Bilanţurile - depuse numai la Registrul Comerţului
Proiectul de lege prevede corelarea termenelor de depunere la organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice (MFP), a situaţiilor financiare cu noile prevederi ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Au fost stabilite persoanele juridice care depun situaţiile financiare la MFP, având în vedere că societăţile vor depune situaţiile financiare numai la Oficiul Registrului Comerţului, potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale MFP sunt de 150 de zile, iar pentru celelalte persoane care intră sub incidenţa prevederilor legii, termenul este de 120 de zile.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.