*HG nr. 751/2008 pentru modificarea Normelor metodologice privind etichetarea alimentelor a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2002.
*Noile prevederi legale se referă la alimentele provenite din spaţiul comunitar şi/sau extracomunitar.

Astfel, este admisă utilizarea denumirii comerciale sub care alimentul este legal fabricat şi comercializat în ţara producătoare din spaţiul comunitar şi/sau extracomunitar. În cazul în care această denumire nu permite consumatorului cunoaşterea naturii reale a alimentului şi distingerea acestuia de alimente cu care s-ar putea confunda, denumirea comercială trebuie să fie însoţită de o altă informaţie descriptivă care să apară în vecinătatea acesteia. Prevederile legale stabilesc că, în mod excepţional, nu se utilizează denumirea comercială din ţara producătoare din spaţiul comunitar şi/sau extracomunitar, în cazul în care alimentul se diferenţiază în mod esenţial de cel cunoscut de consumator sub această denumire.
Orice aliment nepreambalat, prezentat spre comercializare consumatorului final, ori operatorilor economici care prepară hrană pentru populaţie, alimentele ambalate la locurile de vânzare la cererea cumpărătorului ori preambalate, în vederea vânzării lor imediate, trebuie să aibă înscrise denumirea, data durabilităţii minimale sau data limită de consum, precum şi ingredientele din compoziţie. Înscrierea se face pe produs, pe un afiş, anunţ sau în orice altă formă, fără risc de confuzie. În ceea ce priveşte alimentele introduse pe piaţă sau etichetate înainte de 31 mai 2009 (şi care sunt conforme cu prevederile H.G. nr. 1.357/2006 pentru modificarea Normelor metodologice privind etichetarea alimentelor), acestea se pot comercializa până la epuizarea stocurilor.
La cele de mai sus, adăugăm că HG nr. 751/2008 transpune prevederile Directivei Comisiei 2007/68/CE, din 27 noiembrie 2007, de modificare a anexei a III-a la Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2000/13/CE privind anumite ingrediente alimentare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE), seria L, nr. 310 din 28 noiembrie 2007.