Termenul de valabilitate este pentru orice consumator o garanţie dată de producător prin care este asigurat că primeşte ceea ce plăteşte.
Termenul de valabilitate, inscripţionat pe produs, este durata de timp în care produsul alimentar nu capătă propretăţi nocive pentru consumator, în cazul în care este păstrat în condiţii corespunzătoare. Folosirea de produse cu termen de valabilitate depăşit este sancţionată de legislaţia sanitară, întrucât există risc de îmbolnăvire a consumatorilor. Inscripţionarea termenului de valabilitate se face pe fiecare ambalaj, precizând: fie data fabricaţiei şi data expirării; fie data fabricaţiei şi durata de timp cât se menţine valabilitatea (de exemplu: 2 iulie 2009 - valabil 6 luni); fie doar data expirării. Stabilirea termenului de valabilitate se face de către producător, pe răspunderea acestuia, prin colaborare cu unităţi de cercetare şi laboratoare specializate, după experimentări prealabile. Este interzisă prelungirea termenului de valabilitate expirat, prin reetichetarea sau reambalarea produselor. Cât priveşte falsificarea alimentelor, aceasta reprezintă adaosul oricărei substanţe într-un produs alimentar, cu scopul mascării unor defecte sau al conferirii unor proprietăţi pe care nu-l justifică prin originea şi compoziţia sa. Exemple: în cazul utilizării cărnii alterate, după spălarea cu oţet sau condimentarea excesivă, mirosul şi gustul de alterat dispar, dar nocivitatea rămâne; îngroşarea smântânii cu făină (se poate pune în evidenţă cu o picătura de tinctură de iod; iodul dă cu amidonul o coloraţie albastră a produsului).
Supravegherea şi controlul activităţii agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei alimentare se fac de către împuterniciţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Agriculturii, cu colaborarea asociaţiilor de protecţie a consumatorilor. Împuterniciţii au dreptul: de a interzice livrarea, pentru comercializare, a produselor alimentare care pot periclita sănătatea sau viaţa consumatorilor, din cauza deficienţelor calitative; de a scoate de la vânzare produsele alimentare care sunt interzise consumului prin reglementări în vigoare, care sunt confirmate ca falsuri, respectiv au termenul de valabilitate expirat.