Măsuri urgente pentru combaterea bolilor foliare la grâu
Semnal
În momentul de faţă se constată o explozie a bolilor foliare, la grâu şi orz, cele mai frecvente fiind, în acest an, helmintosporioza (sfâşierea frunzelor), septorioza, rugina brună şi făinarea, dar este posibil ca în următoarele zile să apară şi rugina galbenă.
Atacul de făinare s-a manifestat mai intens pe soiurile Alex, Arieşan, Fundulea 4, Romulus. Deşi, la omologare, aceste soiuri erau rezistente la făinare, apariţia de noi rase ale bolii a dus la erodarea rezistenţei genetice a acestor soiuri de grâu.
Septorioza s-a instalat mai ales pe unele soiuri mai sensibile şi va evolua rapid în zilele următoare. Mai puţin afectate sunt Ardeal şi Apullum, în schimb foarte predispuse atacului sunt Flamura 85, Arieşan, Dropia, Romulus.
Până la această dată considerăm că cel mai puternic atac este al sfâşierii frunzelor (helmintosporioza). Doar două soiuri (Ardeal şi Apullum) au o rezistenţă bună la această boală, la restul soiurilor infecţia a urcat deja la etajul frunzelor superioare.
Rugina brună a apărut mai devreme în acest an şi de aceea riscul unor epifiţii puternice este foarte mare, mai ales pe soiurile Romulus, Dropia, Fundulea 4.
Deşi fuzarioza spicului nu s-a manifestat cu intensitate de câţiva ani buni, iată că acum şi-a făcut din nou apariţia, mai ales pe soiurile Fundulea 4 şi Arieşan. Lanurile de grâu trebuie controlate aproape zilnic, deoarece fuzarioza evoluează rapid, prin numeroasele rase existente, având o plasticitate extraordinară.
Deoarece toate soiurile de grâu sunt sensibile la una sau la alta dintre bolile apărute, tratamentul clinic este absolut necesar pentru a asigura o recoltă superioară de calitate. În acest sens, recomandăm producătorilor agricoli să apeleze la specialiştii de la centrele agricole, de la Unitatea Fitosanitară Bihor şi Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (S.C.A.D.) Oradea. Dacă acest tratament nu s-a făcut o dată cu erbicidatul, încă nu e prea târziu.
Desigur, la această oră mai sunt posibile doar tratamente aviatice. În orice caz, loturile semincere trebuie să aibă prioritate, deoarece pe această cale se reduce semnificativ încărcătura de spori pe boabe, mai ales a acelor boli care se transmit prin sămânţă.
dr. ing. Gheorghe BUNTA,
S.C.D.A. Oradea



Comentarii
Nu există nici un comentariu.