Marea Debarasare, pe noi coordonate organizatorice
Comparativ cu modul de organizare de până acum (lunar), acţiunea pe plan naţional de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) de la populaţie, denumită "Marea Debarasare", se va desfăşura trimestrial. Fiecare acţiune trimestrială va avea loc pe parcursul a două zile - vinerea şi sâmbăta - din ultima săptămână a ultimei luni din trimestru.
Marea Debarasare a fost iniţiată şi se desfăşoară sub egida Ministerului Mediului şi Pădurilor, cu implicarea, în judeţe, a agenţiilor pentru protecţia mediului, a primăriilor localităţilor incluse în acţiunea de colectare a DEEE şi a operatorilor economici autorizaţi pentru colectarea DEEE. În noua formulă organizatorică, sunt incluse oraşele cu peste 20.000 de locuitori, însă colectarea DEEE se va face şi în mediul rural, într-un număr limitat de judeţe şi pe un traseu stabilit de Ministerul Mediului şi Pădurilor. "Nu înseamnă că s-a renunţat la colectarea, în fiecare lună, a acestor deşeuri, lăsându-se, însă, la latitudinea primăriilor organizarea unor asemenea campanii locale lunare", a specificat dl dr. ing. Ovidiu Dăescu, director coordonator la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor.
Aşa cum a comunicat Ministerul Mediului şi Pădurilor, chiar dacă în ianuarie şi februarie a.c. au avut loc acţiuni de colectare a DEEE, acum, aplicându-se noul sistem de organizare, pentru acest prim trimestru din 2010 se va desfăşura Marea Debarasare la finalul lunii martie, urmând să se comunece zilele stabilite pentru această acţiune.
Cât priveşte rezultatele campaniei de colectare a DEEE ce a avut loc în 6 februarie a.c., după vechea organizare, din Bihor s-a colectat de la populaţie (preponderent Oradea şi Zona Metropolitană) o cantitate de 4.232 kilograme de DEEE. Aceste deşeuri de echipamente electrice şi electronice au fost depozitate la punctul de colectare din Tileagd al S.C. Bene Internaţional Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.