Mai sunt patru zile pentru declararea veniturilor din anul precedent
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor reaminteşte contribuabililor că data de 15 mai reprezintă termenul limită până la care aceştia trebuie să depună la organele fiscale declaraţiile privind veniturile realizate în anul 2008 (Formular 200) şi direcţionarea a 2% din impozit.
Depunerea Declaraţiei 200
Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice şi se referă la venituri realizate în anul precedent, în bani şi/sau în natură, provenind din activităţi comerciale - fapte de comerţ, prestări de servicii, altele decât cele din profesii libere, practicarea unei meserii, precum şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor calificate în categoria venituri din activităţi independente. Totodată, Declaraţia 200 se depune şi de către contribuabilii care: desfăşoară profesii libere şi din drepturi de proprietate intelectuală; obţin venituri din activităţi agricole; câştiguri rezultate din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare; câştiguri din operaţiuni de vânzare-cumparare de valută la termen, pe bază de contract.
Direcţionarea a 2 % din impozit
Totodată, până la 15 mai, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să direcţioneze doi la sută (2%) din impozitul pe veniturile obţinute în anul 2008. Şi în acest an se folosesc aceleaşi formulare ca în anul 2008. Concret, folosiţi Declaraţia 230 - dacă aveţi numai venituri din salarii, sau Declaraţia 200 - dacă aveţi şi venituri din alte surse (activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor etc). Puteţi direcţiona 2 % din valoarea impozitului datorat unei organizaţii neguvernamentale. Reamintim contribuabililor că, pe portalul Agemnţiei Naţionale de Administrare Fiscală - http://anaf.mfinante.ro/wps/portal - capitolul "Asistenţă contribuabili" se găsesc formularele utilizate în România. Formularele se completează cu majuscule, în două exemplare, iar originalul se depune, de către persoanele care realizează venituri din salarii şi asimilate acestora, la registratura unităţii fiscale în a cărei rază îşi are domiciliul, ori se trimite prin poştă, prin scrisoare recomandată. Pentru relaţii suplimentare, contribuabilii se pot adresa DGFP Bihor, Oradea, str. D. Cantemir nr. 2b, camera 303, sau la telefon 0259.433.056. Atât Formularul 200, cât şi Formularul 230 se pot depune şi personal, la toate ghişeele DGFP Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.