Mai sunt 6 zile lucrătoare până la termenul scadent!
Nici 30% dintre agenţii economici bihoreni nu au depus raportările contabile pe primul semestru
Actuala legislaţie în domeniul fiscal prevede clar că, până în 15 august (inclusiv), toţi agenţii economici, indiferent de forma de organizare, au obligaţia întocmirii şi depunerii raportărilor contabile pe primul semestru al anului în curs. Aceste bilanţuri contabile (formularele se completează în lei noi - RON) se depun la unităţile fiscale teritoriale ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor în raza cărora îşi au domiciliul fiscal firmele respective.
Indiferenţa agenţilor economici din Bihor
La finele săptămânii trecute, statistica întocmită de către DGFP Bihor relevă că doar 6.125 de agenţi economici, din 21.990 estimat, au depu 5.656 raportări contabile şi 469 declaraţii de inactivitate. Procentual, nici 30% dintre agenţii economici nu şi-au îndeplinit această obligaţie, în condiţiile în care, de astăzi şi până în 15 august (termen scadent), mai sunt doar 6 zile! "Cea mai slabă situaţie se înregistrează în zonele Aleşd, Beiuş, Marghita fapt ce denotă o delăsare crasă din partea agenţilor economici din acest areal al judeţului. Prin comparaţie, ne-a declarat dl Vasile Farc, purtător de cuvânt al DGFP Bihor, doar la Administraţia Finanţelor Publice Oradea s-au depus, cumulat, 4.507 raportări contabile şi declaraţii de inactivitate, în condiţiile în care numărul estimat al agenţilor economici, aici,e ste de 14.300".
Delăsarea costă scump!
Nu este tocmeală, unde este lege, iar DGFP Bihor nu poate trece cu vederea când agenţii economici ignoră respectarea calendarului fiscal. În consedinţă, conform prevederilor din Legea contabilităţii, nedepunerea situaţiilor financiare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 3000 RON, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 15 şi 30 de zile lucrătoare, şi de la 1500 la 4500 RON, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare. Asemenea sancţiuni se suportă de către personalul vinovat.
Precizări metodologice
Bilanţul se întocmeşte pe baza balanţei de verificare a conturilor sintetice la 30 iunie 2006. Contul de profit şi pierdere cuprinde cifra de afaceri netă, veniturile realizate şi cheltuielile efectuate, precum şi rezultatele financiare obţinute (profit sau pierdere), preluate din conturile de venituri şi cheltuieli cuprinse în balanţa de verificare la 30 iunie 2006. Formularele de raportare contabilă la 30 iunie 2006 se semnează de administratorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar-contabil, iar în lipsa acestora, de înlocuitorii de drept. Potrivit reglementărilor legale, persoanele juridice vor întocmi şi vor depune raportări contabile care cuprind Bilanţ (cod 10); Contul de profit şi pierdere (cod 20) şi Date informative (cod 30). Programul de bilanţ se va procura cu discheta proprie, de la DGFP Bihor, precum şi de la administraţiile finanţelor publice ale judeţului, sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, la adresa www.mfinante.ro, respectiv de pe site-ul DGFP Bihor. Agenţii economici vor depune la administraţiile financiare discheta cu raportările contabile la 30 iunie 2006, însoţită de raportările contabile listate cu ajutorul programului de asistenţă, semnate şi stampilate, conform legii. Aceste raportări se depun împreună cu o copie de pe codul unic de înregistrare, raportul administratorului, precum şi o copie a balanţei de verificare a conturilor sintetice.
Persoanele juridice care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2006 nu întocmesc raportări contabile, ci depun o declaraţie pe propria răspundere, la administraţiile financiare, care să cuprindă toate datele de identificare a societăţii: denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare); adresa şi numărul de telefon; numărul de înregistrare la Registrul comerţului; codul unic de înregistrare; capitalul social. O declaraţie similară vor depune şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.